Atanasie Berzescu - Despre demnitate

l-am salvat. Iar pe Moiş l-am înfrânt în acea zi de 28 ianuarie1949.În cele ce urmează vă voi desfăşura aşa cum s-auîntâmplat lucrurile, între mine şi Moiş, în acea zi memorabilă de16 martie 1949. Zăpada era mare atunci, atât de mare pe pământ,că parcă încerca să acopere durerile provocate de impactul cuSatan. În ziua aceea, eu unul am trăit iadul pe pământ. Întradevăr,de abia acum îşi dădea seama maiorul Moiş, dupădeclaraţiile lui Tudor Ruşeţ, că în faţa generalului Nikolskisuferise o înfrângere. Acest lucru l-a durut mult de tot.Eu n-am recunoscut nimic din cele declarate de Ruşeţ. Dedata aceasta pe Moiş nu-l mai interesa că eu nu recunosc celedeclarate de Tudor. El era convins de un lucru. Eu, în mod vădit,am condus securitatea în punctul opus faţă de locul unde se aflaupartizanii, riscându-mi viaţa. Acest lucru pentru Moiş era ocertitudine. Acum trebuia să înfrunt dezlănţuirea unui nebun. Numai putea vorbi. Gemea. Era răvăşit până la nebunie. Răcnea.Era ca un animal sălbatic rănit. Înjurându-mă, mi-a zis:— “Nu trebuie să declari nimic. Ţi-ai bătut joc de minecum nimeni n-a făcut-o până acum. Te bat până mă satur.Nicolae Petraşcu, pe care l-am anchetat zile în şir, nu şi-a bătutjoc de mine aşa cum tu ai reuşit s-o faci.”Era un om înalt, voinic, blond şi cu ochii albaştri. O fireimpulsivă. Strigă la mine cu ochii ieşiţi din orbite:— “Tu ştiai precis unde este Spiru în data de 28 ianuarie,când am fost cu armata în urmărirea lui, pe dealurile Teregovei.Tocmai atunci aveai întâlnire cu el. De ce ai făcut asta?” Eucăutam să-i spun că nu-i adevărat, el mă oprea zicând:— “Nu vreau să te aud! Nu vorbi nimic, mă auzi? Acumam să te omor.”100