Atanasie Berzescu - Despre demnitate

profesorul lor, cum îmi spuneau ei în comună, al lui Berda.Eram târâţi să ne vindem fraţii noştri care, pe bună dreptate, pevremea aceea erau cei ce reprezentau neamul românesc. Lavremea aceea neamul românesc a trăit prin grupurile de partizanidin tot lanţul de munţi ai ţării noastre. Sus, sus, la munte sus, eraapărarea neamului, iar jos, jos, jos de tot, era trădarea,Comunismul. Se mişcau în urma tancurilor comuniste, venitedin stepele ruseşti.Urcând Cracul lui Dăucu, pe dealul Poieni, am ajuns pe ozi senină, cu soare scânteietor. Miriade de steluţe făceau cazăpada să scânteieze în soare. Unul după altul, pe culme de deal,în bătaia soarelui, mergeam obosiţi pe drumul în urcuş, epuizaţide salturile iepureşti ale vitejilor ostaşi de sub ocrotirea roşieiarmate din răsărit. Frica îşi bătuse joc de ei în mod caraghios. Înbătaia soarelui se vedea numai aburul fiecărui viteaz dincoloană. Mergând aşa, încadrat de cei doi ofiţeri, mă uitam îndreapta mea, spre dealul Tomnacica, la locul unde ştiam că-ilăsasem în 23 ianuarie pe toţi cei din grupul lui Spiru. Nu-mivenea să cred ochilor. De la două colibe ieşea fum. Erau ei. Nuplecaseră de acolo, deşi ne înţelesesem să plece dacă eu voi fiarestat. Am aflat asta când am stat de vorbă cu ei la închisoare.Rupt de oboseală, ud la picioare, după atâtea culcări înzăpadă, mergeam fără încetare până la punctul unde ei îşi vor daseama că s-au înşelat şi n-au făcut nimic. Mergeam stăpânit deun curaj supraomenesc. Credeam cu tărie că pe Spiru l-amsalvat. Până la ei, unde se vedea fumul ieşind, ne trebuia calelungă şi nu ne ajunge nici ziua. După cum vom vedea, aşa s-a şiîntâmplat.Bătrân şi cu bastonul în mână, moş Meilă Rică sufla totmai greu în fruntea coloanei. El a prins jocul meu şi mergea şi elcu multă încredere în acest joc.63