Atanasie Berzescu - Despre demnitate

parlamentul ţării noastre, de azi. Pacea şi dragostea ne-au fostchezăşie. Toţi aveam impresia, în noaptea aceea, că cetateainfernului, Aiudul, zbura în înaltul cerului, ca un castel fermecat,de o energie neştiută luminat. Parcă-l purtau îngerii şi nudiavolii.A doua zi, noi, cei fericiţi în timpul colindului, ne-am luatplata. Conducerea ne-a plătit poliţele. A început ancheta. Îivoiau pe cei care au organizat colindul. N-au găsit nimic. Ne-aususpendat plimbările. Mâncarea s-a înrăutăţit simţitor, iarnoaptea, percheziţiile şi înjurăturile îşi făcuseră loc. Sedezlănţuise un regim de teroare. Îndurăm în tăcere. Trăim încăacele clipe fericite din miez de noapte, de Sfântul Crăciun.În fabrică, de ziua Crăciunului nu s-a lucrat aproapenimic. Maiştrii civili ne respectau şi nu ne făceau zile grele.Simţeau şi ei, ca şi noi, că trăiau împreună cu noi măreţiaNaşterii Domnului. Clopotele Aiudului, prin dangătul lor,acordate într-o armonie cerească, aşa cum nu sunt multe azi înlume, ne mângâiau surghiunul. Realizau simfonia clopotelor dinstele.Cu ele se încheie măreţia sărbătorilor Sfântului Crăciundin Aiud.*În baraca noastră, unde noi, rotarii, lucrând de zor larealizarea roţilor, în timp de iarnă, pe de o parte ne frigeam, aşacum am mai spus, iar pe cealaltă, îngheţam, am ajuns, cumva, săieşim şi din iarna asta grea. Cum a trecut peste capul nostru,numai noi ştim. Prin aprilie 1953, în plină primăvară, boala dăpeste mine. Încep să fac febră şi să tuşesc. Noapte de noapte,transpir tot mai tare. Poftă de mâncare nu mai aveam. Se uitaPetrică Hamat la mine şi-i părea rău că-s bolnav. La fel şi169