Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Vine odată Bogăteanu la noi şi ne spune că singuri ne-amfăcut-o. Ce-o mai veni, de aci încolo, pe capul nostru vomvedea. În mod sigur însă, numai bine nu va fi.Târziu de tot, în toamna lui 1956, mult după grevă, sehotărăşte o mare schimbare de oameni, atât în secţie, cât şi înCelular. Sunt vânzoliţi oamenii ca-n iad. N-a fost cameră să nufi fost răsturnată cu fundul în sus.Începuse Coller să-şi plătească poliţa.Cred că era pe la începutul lui decembrie 1956, când pecoridorul de la secţia a II-a se aude un ropot de cizme şi şuşuitde şoapte. Uşa se deschide, în grabă parcă, şi un ofiţer apare încameră cu o listă în mână. Ne anunţă pe fiecare să ne facembagajele. Pe rând, unul câte unul, suntem scoşi toţi afară. Cândîmi vine rândul, ies şi eu pe sală. Acolo mă aştepta un gardiancare mă conduce spre ieşirea din secţie. După el, intru înCelular. Fac la stânga pe scurta Celularului. La camera 3,gardianul secţiei deschide uşa şi-mi face vânt în cameră. Acoloîl găsesc pe doctorul Ionel Zeana, aşezat pe patul din stânga jos.În dreapta, nu-mi mai aduc aminte cine era, dar cred că ŞtefanPuşcaşu. Ocup şi eu patul de sus din dreapta, deasupra luiPuşcaşu. După mine mai vine unul, dar nu-l mai ţin minte cineera şi ocupă al patrulea pat de sus, peste Zeana.Iată-ne, deci, răvăşiţi şi scoşi de la regimul de bolnavi.Aveam parte acum de un regim de teroare şi chin, dreptpedeapsă pentru obloanele date jos.În celula aceea am stat aproape un an întreg, până la 27noiembrie 1957, când m-am eliberat cu condiţionalul de muncă.După mutarea noastră, viaţa începe să se desfăşoare dupătipicul ei, cu şicane şi percheziţii nenumărate şi chinuitoare, iarpe deasupra mâncare proastă. Ieşeam şi noi la plimbare înfiecare zi câte 15 minute, într-un triunghi din acela zidit în226