Atanasie Berzescu - Despre demnitate

noastră, am fi voit de la ea un sacrificiu. Fusese soţia lui CornelZelea Codreanu, Căpitanul. Acest lucru n-a fost cu putinţă şinici nu-i ceream lucrul acesta. Era o fire comunicativă şi cumultă căldură sufletească. Întotdeauna însă, când se întâlnea cunoi, evita să ne spună ceva despre Căpitan. Se temea. Eraurmărită pas cu pas. Pentru noi era mult c-o avem cu noi. Altădată, când ne-am mai întâlnit, era cu generalul împreună. Era ozi călduroasă de mai, parcă era vara cu adevărat. Ne-am salutatcu mult respect, oprindu-mă la o vorbă bună. Simţea nevoia săse destăinuie. În sinea ei, procesul se desfăşura fără cruţare. Eraprocesul culpei de a se fi coborât de pe culmile măreţiei.Oprindu-mă odată de vorbă, generalul Praporgescudeschide el discuţia, spunându-mi:— “Domnule profesor, eu am luat pe Elena de soţienumai pentru a o ocroti, a o apăra de comunişti. Am crezut că,dacă se căsătoreşte cu mine şi ia alt nume, va fi lăsată în pace,dar m-am înşelat, că n-a fost să fie aşa. Ba din contră, am intratşi eu în focul acesta. Nu-mi pare rău. Am acceptat lupta şi de pepoziţiile acestea.”La aceste discuţii, neaşteptate de fapt, am încercat săliniştesc lucrurile, spunându-le că n-au greşit cu nimic.Dimpotrivă, au făcut bine urmând un drum firesc al omului pepământ, mergând pe linia dragostei creştine, trăind întru Hristos.Cu toate acestea, acest complex al culpei, generat de sinele ei, n-a reuşit nimeni să-l stingă. Tot timpul se simţea cu noi ca-ntr-ofamilie. Eram copiii Căpitanului. Fapt care o determina săintuiască poziţia ei de culpă. Tot timpul cât a stat în Lăteşti aavut o atitudine demnă. Toată lumea o respecta.După câte ştiu, în 19 sept. 1958, când noi cei de la Lăteştiam fost ridicaţi şi duşi la Noua-Culme, fetele noastre au fost şi236