Atanasie Berzescu - Despre demnitate

câte doi în echipă. Făceam gropile adânci de 50 de cm. pentrustâlpii de spalier. Erau stâlpi grei de stejar. Eu lucram cu un bunprieten al meu, Toma Lintu, din Lugoj şi el. A fost un omexcepţional. Luptător “de-o veşnicie”, cum puţini s-au găsitîmpotriva comunismului. Se numără şi el printre cei care l-aususţinut pe Spiru Blănaru. De naştere a fost din Golet, aproapede Caransebeş. A fost învăţător. Multe generaţii de elevi autrecut prin mâna lui. I-a învăţat să-şi iubească neamul şi ţara,crezând în Hristos. Adesea l-am revăzut prin Lugoj, sprinten şivioi la cei 85 de ani. Acum a trecut de la noi întru cele veşnice,cu zâmbetul pe buze, crezând cu tărie în destinele neamuluinostru. A mers pe urmele generalului Dragalina şi ale lui EftimieMurgu. Grănicer şi el al Comunităţii de Avere din Caransebeş.A murit în ziua de 4 ianuarie 1995, la Lugoj, unde esteînmormântat. Dumnezeu să-l odihnească în dragostea lui.Acum, dacă ne-am încălzit un pic, amintindu-ne defrumosul trecut, să ne întoarcem la Nazarcea, la vie. În caleaCrivăţului, ne uitam unul la altul şi ne îndemnam la rezistenţă.Toma îmi spunea să nu mă las, că trebuie să ajungem acasă. Înloc de mănuşi aveam nişte ciorapi traşi pe mână. Aşa manevramcazmaua la săpatul gropilor. Când ajungeam la 30 cm.adâncime, ne băgam cu picioarele, pe rând în groapă. Pământulera îngheţat la mare adâncime. Trudeam din greu până reuşeamsă săpăm câte o groapă. Respiram anevoie în zvâcnete de inimă.Tuşind, ne frecam mâinile şi ne scuturam parcă de rele. Seţineau ciucure de noi.Printre rafalele Crivăţului, mai venea în spatele nostrugardianul, îndemnându-ne la muncă printr-o înjurătură. Groapădupă groapă, cu mâinile îngheţate şi picioarele amorţite de frig,trecea timpul şi se apropia ora plecării în lagăr. Tot timpullucrului nu mâncam nimic. Când ajungeam în colonie, primeam251