Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Într-una din zilele lui octombrie 1946, pe la orele 11,30,ancheta a luat sfârşit, fiind întreruptă chiar şi fraza. I.V.Georgescu a fost condus într-o altă celulă, mai mare, cu pereţiişi tavanul lăcuiţi cu negru. Pe jos era ciment mozaicat ca-ntr-obaie, cu gură de canal pentru scurgerea apei. În tavan era montatun bec de 500 de lumini. Prin gura canalului venea un zgomot cade frigider. Avea, deci, în cameră instalat un microfon.Permanent era supravegheat. Camera nu avea nici o fereastră.Aerul era condiţionat. Un an de zile n-a văzut lumina zilei, n-avăzut faţă de om, în afară de gardianul care-l păzea şi avea grijăde el şi vorbea româneşte. Atunci când, în ţară, sub şenileletancurilor ruseşti, se implanta comunismul, zdrobind încercărilede rezistenţă, la Moscova, în închisoarea Liublianka, profesorulIon V. Georgescu era zăvorât într-o cameră de supliciu, cupereţii şi tavanul lăcuiţi în negru, fără lumina soarelui, cu un becde 500 de lumini pentru a-i strica ochii şi sănătatea. La plimbareera scos numai în miez de noapte, pe terasa închisorii. De acolose vedea Moscova noaptea, o mare de lumini. Iată deciprogramul de zi cu zi al prizonierului: în miez de noapteplimbarea, ziua prin gura de canal se auzeau tot felul de strigăte,muzică, gălăgie, un adevărat infern. Toate acestea i se aplicau înmod deliberat prizonierului pentru faptul că nu rostea alt cuvântdecât NU, răspicat. Fusese şeful Mişcării legionare în ţară, unostaş credincios al lui Horia Sima.Din când în când, mai venea câte un ofiţer în timpulplimbării pe terasă. Într-o noapte cu stele multe pe cerulMoscovei, discutând, profesorul Georgescu, la un moment dat,l-a întrebat pe ofiţer:— “Ce-aţi face d-voastră dacă odată aţi descoperi peDumnezeu după o stea, pe care acum o priviţi cu atâtaindiferenţă?”269