Atanasie Berzescu - Despre demnitate

ANUL 1940 — O RAZĂ DE LUMINĂAcest an a fost anul convulsiilor, al abisurilor. Parcăstihiile naturii sociale şi politice şi-au adus aminte că maidăinuie undeva pe lume şi un popor care trebuie zgâlţâit, hăituitşi convulsionat — poporul român.Pentru că s-a născut creştin şi-n prezent este sub pavăzaArhanghelului Mihail, diavolul cu toate puterile lui a începutatacul la însăşi fiinţa lui, la existenţa lui. Aveam 19 ani, elev laŞcoala Normală din Deva. Pe vremea aceea, locuiam cu părinţiila Lugoj. Tata era constructor de linii telefonice — la P.T.T.R.,cu funcţia de şef de judeţ. Eu fiind născut la Teregova, prieteniimei erau aici. Vara, împreună cu sora mea cea mică, Lenuţa,veneam la Teregova, unde ne simţeam în largul nostru. Aici erauprietenii noştri şi amintirile noastre şi toată copilăria noastră. Pelângă asta mai trebuia să lucrăm şi pământul nostru. La aceastătreabă venea şi mama. Cu Ion Iliescu eram buni prieteni, încădin şcoala primară. De altfel şi părinţii noştri erau în bune relaţiide prietenie. La fel eram prieteni şi cu Romică Copăceanu şi IliePepe. Eram patru tineri, mereu împreună. În viaţă mai suntnumai eu şi cu Ion Iliescu. Descumpăniţi fiind, trăiam tragedianeamului românesc. Sub ochii noştri de copii, vedeam cum ţaranoastră întregită în 1918, aşa cum au visat-o de mult strămoşiinoştri, se destramă.Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei ni le răpescruşii în 28 iunie 1940, fără nici un protest din partea regeluiCarol al II-lea.Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, ungurii nerăpesc Ardealul de nord. Bulgarii ne răpesc Cadrilaterul. Iată,22