Atanasie Berzescu - Despre demnitate

vecinul meu cu casa, d-l Mitru, dobrogean de obârşie. A fostchemat de securitate ca martor, dându-i-se şi casa în primire şiavând obligaţia de a anunţa familia mea să vină să-mi ridicelucrurile. Aşa s-a şi întâmplat. Ai mei au venit la Lăteşti şi auluat toate lucrurile, iar pe motănel l-a luat sora mea Anica. L-adus la Lugoj, unde s-a făcut de toată frumuseţea. L-am prins şieu acasă în 1964, când am venit de la Periprava. M-am bucurattare mult când l-am văzut. A murit de bătrân.Sunt mulţi din Lăteşti ale căror nume le-am uitat. Îmiaduc aminte de d-l Carandino, un om de o aleasă cultură, darextrem de rezervat, puţin comunicativ. Pe noi, cei mai mulţi, neocolea. Eram din Aiud şi ciumaţi, parcă. Faptul că eramlegionari îl determina să ne ocolească.De racila asta nici azi n-am scăpat, în 1996, când scriuaceste lucruri. Deşi Mişcarea Legionară, ca partid sauorganizaţie politică, nu mai există, decât doar ca dăinuirespirituală, noi, cei care azi mai trăim, între 70 şi 80 de ani,suntem legionari. Dacă-i nevoie şi ne atacă cineva, noi neapărăm crezul pentru care sutele de mii au murit şi pentru carenoi am luptat. Mişcarea Legionară, ca fenomen românesc, eaexistă şi va exista permanent întru apărarea neamului.Spre sfârşitul lui august 1958, tata şi cu fiul meu pleacăacasă. În septembrie începeau şcolile. Tata mă lăsase destul debine aranjat pentru iarnă. Îmi procurasem cărămidă bună pentruo sobă de gătit în camera mică, în aşa fel construită, ca să se legecu soba, în formă de teracotă, din camera mare. Cu planurile înfaţă pentru realizare, lucram zi de zi ca dulgher. Ajunsesem peacoperiş. Mânuiam barda ca un meşter.În grădină, porumbul se apropia de copt. Aşa lucrând, cugândul cel drept şi visând la un viitor mai bun, ne mişcam întăcere. Se simţea totuşi o boare a neliniştii. Ceva plutea în246