Atanasie Berzescu - Despre demnitate

când în când ne mai aşezam capul pe bocceaua noastră, cugândul de a dormi, dar, ca un făcut, somnul nu se prindea de noi.Vaporul aluneca pe luciul apei, încet, încet, la vale. De la ovreme începuse să se mijească de ziuă. Una după alta, steleledispăreau de pe bolta cerului. Se anunţa o zi cu mult soare.Iată, deci, cum, în sufletele noastre de surghiuniţi, îşi facloc şi clipe de fericire.Doamne, ce frumos a apărut răsăritul soarelui. Văpăile defoc ale lui se oglindeau jucăuşe în apele Dunării. Era o feerie.Uitasem de-a binelea, extaziaţi, de faptul că eram robi. Priveamcu nesaţ un răsărit de soare în Deltă.— Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Robi fiind, Tune-ai învrednicit cu aceste clipe de fericire. Să putem privi totfarmecul creaţiei Tale.Se vedeau localităţile şi frumoasele coline ale Basarabiei,altădată pline de grâu şi pline de dor. Acum... casele oamenilorpline de sărăcie şi toate-n pustie. Cu sutele de mii, fraţii noştribasarabeni luaseră drumul Siberiei. Pe pământurile noastre,străinii îşi făcuseră cuib, cuib de cucuvele, păsări de noapte,răpitoare. Azi pretind că-i cuibul lor, câştigat cu trudă, furându-l.Luptându-se cu valurile, vaporul nostru ajunge la unponton, un port improvizat în deltă.Cu amorţeala în oase, fiecare din noi ne dezmeticeam şine adunam pe puntea vasului. În ordine, ne dăm jos. Acolo citimpe o tablă-indicator: “Periprava”.Ajunsesem deci în colonia Periprava. Am scăpat de“Pohod na Sibir”. Ca la o comandă, toţi respirarăm uşuraţi, cumai multă lumină pe feţele speriate. Se realizase descătuşareafiinţei noastre.Încolonaţi, câte patru în rând, plecăm din micul port, cuboccelele-n spate, fără cadenţă, tropăind pe drumul uscat şi plin286