Atanasie Berzescu - Despre demnitate

în plin zbucium. Îl copleşeau amintirile, dorul de ţară şi de ceide acasă.Cugetând aşa, i se părea că se află la limitele condiţieiumane, la hotarele dintre fiinţă şi nefiinţă. Se producea parcă oalunecare din planul existenţei, în acela al altei existenţe.Conştiinţa lui oscila între cele două limite, atunci când cele douălumi încercau să-l atragă fiecare în inima ei:a). o lume necunoscută, dar extrem de îmbietoare;b). alta, în care şoaptele celor două voci se întâlneau,făcându-l să-şi dea seama că mai există, deşi aluneca mereu sprepunctul de a nu mai fi. Sau de a fi, dar altfel decât înainte.Acesta era mecanismul gândirii lui în momentele deodihnă pe petecul de iarbă din curtea spitalului din Verhoiansk.În clipele când cugetul lui se desfăşura, el rupea cu mânadreaptă firicele de iarbă şi le ducea la gură, mestecându-leîndelungat şi apoi înghiţindu-le. În faţa lui se afla un grupformat din medicul şef şi ajutoarele lui, medici şi sanitari. Learată cu mâna spre Ion V. Georgescu cum mănâncă iarba,spunându-le:— “Vedeţi voi omul acela, care mănâncă iarba? Ţine cudinţii de viaţă. Nu va muri. Se va salva singur. Din iarba aceeaculege tot felul de vitamine. Voinţa lui de a trăi îl va scoate dinimpas.”Înţelegea acum foarte bine limba rusă. Era stăpân pe ea.După o îndelungată suferinţă în spitalul din Verhoiansk, se maiîntremează şi-i scos din nou la muncă.După aproape 11 ani de suferinţă în gulagul rusesc, în1955, toamna vine în ţară, când mai mulţi români sunt eliberaţidin lagărele ruseşti.Înainte de a pleca spre ţară, prin luna noiembrie 1955,prof. Ion V. Georgescu, în mod insistent, a fost solicitat să273