Atanasie Berzescu - Despre demnitate

A doua zi, când ne-am sculat, am cunoscut vecinii. Înzilele următoare ne-am dus mai departe în sat, cunoscând şi pealţii. Vecin cu d-l Moise era părintele Nicolae Ciorbaru, dinDobrogea. Stătea cu familia împreună.De cum am ajuns în Feteşti, am scris acasă, anunţându-ică m-am eliberat din închisoare şi sunt cu domiciliul obligatoriuîn Bărăgan. De Sfântul Nicolae, în 6 decembrie 1957, fiind ziuaonomastică a părintelui Nicolae Ciorbaru, am fost invitaţi lamasă, unde ne-am simţit tare bine, atât eu, cât şi AuricăVisovan. A fost prima noastră masă de sărbătoare de când amintrat în închisoare.Afară, iarna se pusese aşa cum de obicei sunt ele înBărăgan, cu viscole stârnite de Crivăţul pustiitor. Eram, deci, înţara Crivăţului. Tot acum, în decembrie, venise şi profesorul IonV. Georgescu. Era găzduit de un vecin de-al nostru. Avea casăpeste drum de părintele Ciorbaru. N-a trecut nici o săptămână şiai mei au venit la mine, tata, mama şi soţia mea. Nu-i văzusemde mai bine de 8 ani. Ei au dat o telegramă că vor veni, dar eu n-am primit-o. A doua zi după venirea lor soseşte şi telegrama.Mare ne-a fost bucuria revederii noastre după atâta vreme dedespărţire. Mi-au adus de toate, haine de iarnă şi încălţăminte.Acasă totul era bine. Fiul meu Tibi, acum era mare, trecuse de 9ani. Nu-l mai văzusem din decembrie 1949, la vorbitorul dinînchisoarea militară din Timişoara. Acum fiind în toiul iernii, n-au riscat o îmbolnăvire a lui. La fel şi surorile mele Anica şiLenuţa erau bine, împreună cu nepoata mea, Anişoara. M-ambucurat când am aflat că Anica mai are un fecior, pe numeMihai. Ei toţi îi spuneau Mişu.Domnul Moise îi primise cu multă căldură sufletească.Mai vedea şi el oameni din Lugojul lui de altădată. Aurică,prietenul şi fratele meu, s-a bucurat şi el de cunoştinţa familiei230