Atanasie Berzescu - Despre demnitate

SPITALUL (IV). DIN GHEARELE MORŢIILA VIAŢĂUşor ca fulgul, numai ochii de mine, în urma lor, măplimbam şi eu prin curtea spitalului, sorbind viaţa din soare.Eram ca o umbră mişcătoare după ei, camarazii mei din salonulmorţii. Era o vară târzie cu mult soare, înfiptă în drepturiletoamnei. Cald, cald de tot pentru luna septembrie a anului 1954.Ca o gâză trezită la viaţă, mă făleam şi eu în rândul lor, cu faţaluminată. Era lumina vieţii din mine pe care Dumnezeu mi-odăruise în acea tainică noapte, sortită, pentru mine, morţii.Hotărât, de acum, voi pleca cu paşi siguri spre viaţă.Eram convins că Dumnezeu m-a învrednicit cu darulvieţii şi că eu trăiesc numai din supliment până la capătul vieţiimele.Plămânii mei găuriţi, îmi dădeau de lucru. Medicamentenu primeam, decât aspirine. Într-un târziu, încep să ne aducă şinouă Hidrazidă şi Pass, care la vremea aceea făceau mare vâlvăîn lumea T.B.C.-ului. Nu prea ştiau nici medicii să le dozeze.Luam pe zi câte 7 buc. Hidrazidă şi 14 buc. de Pass, dupăfiecare masă.Într-o zi vine la mine doctorul Costin cu un gram deStreptomicină din Anglia, spunându-mi:— “L-am luat de la dreptul comun, pe ascuns. Hai să-ţifac acum o jumătate de gram şi mâine cealaltă jumătate. Poate-ţiajută.”La vremea aceea, streptomicina, ca şi penicilina, la noi înţară, era o raritate. Bucuros, primesc oferta şi-mi face injecţia.Era prima streptomicină din viaţa mea. Nădăjduiam să fie bine.Doctorul Costin se apropiase mult de mine sufleteşte. Îmi195