Atanasie Berzescu - Despre demnitate

M-am uitat bine şi l-am văzut. Era îmbrăcat în hainevărgate. Şi acum îi păstrez imaginea vie în sufletul meu a acestuiom cu figură de dac, cu faţa brăzdată de gânduri şi dureri, într-oluptă fără egal. Pe ceilalţi nu mi-i mai amintesc cum arătau şicine erau.DIN FRĂMÂNTATUL AIUD. SPITALUL I.MAI APROAPE DE RADU GYR.Aiudul anului 1953, prin luna mai, mă aruncă pe un pat alspitalului. Lucrul din fabrică, în trei schimburi, în condiţiiprecare, mă sleieşte de puteri. Munceam la rotărie. Muncaaceasta era din cele mai grele. Nu mai puteam face faţă lucrului.Febra era destul de mare şi pofta de mâncare mi se tăiase de tot.Aşa am ajuns să fiu internat în spitalul din Aiud. Ajuns acolo,după examenul medical şi controlul la raze, se constată că am uninfiltrat TBC la plămânul stâng. Aveam, deci, tuberculozăpulmonară. Uluit, m-am retras în mine până la muţenie. Ce erameu mai mic de statură, acum ajunsesem şi mai mic şi prăpădit.Doamne, mi-am zis, dar câte trebuie să mai fie pe capul meu?Nu-mi venea să cred. Şi totuşi, lucrurile aşa stăteau.Pe patul de spital, zăcând, nu primeam aproape nimic dincele ale tratamentului, doar câte 3 aspirine şi ceai neîndulcit. Demâncare, nici nu mai puteam vorbi, că poftă nu aveam deloc.Era mai slabă ca-n fabrică. Salonul unde eram internat era plinde bolnavi. Când mă uitam la ei, Doamne, ce rău arătau, slabi şigalbeni la faţă ca turta de ceară!Oare, mai apuca-voi să ies eu de aici? mă întrebam îndeznădejdea mea. Tuşeam care mai de care mai tare. Parcăconcerta moartea în salonul acela. Cu spaima în suflet, m-am171