Atanasie Berzescu - Despre demnitate

să-l ierte, că s-a înecat ca ţiganul la mal. În tot timpul închisoriia fost un om cinstit şi corect. Afirm acest lucru în urma uneiîntâmplări. Soţia mea, când a auzit că el s-a eliberat avândaceeaşi pedeapsă ca şi mine, s-a dus la el, la Mehadica,împreună cu sora mea, să-l întrebe ce ştie despre mine. Când auajuns la Mehadica, la casa lui, l-au văzut la geam, în dosulperdelelor. Soţia l-a recunoscut. El s-a retras repede de la geamşi a dispărut. Afară la poartă a ieşit soţia lui. Cu mult sânge rece,le-a spus că soţul nu este acasă. Este călătorit şi nu vine decâtpeste câteva zile. Soţiei mele nu i-a mai trebuit nimic, nici oexplicaţie, nici o lămurire. Plină de revoltă şi dezgust, a înţelescum stau lucrurile. El fugea de noi, de familia mea, deşi erapreot, cu mulţi ani de luptă. Căzuse. Atunci s-a făcut lumină.Enigma se dezlegase. Pentru mine a fost o mare decepţie căacest om căzuse. N-a rezistat până la sfârşit. După 1964, cândne-am eliberat şi m-am întâlnit cu el, mi-a relatat întâmplarea cusoţia mea. A recunoscut că i-a fost frică. L-am iertat. Să-l ierte şiCel de Sus, că tare a fost slab. Nicolae Steinhardt, după ce şi-afăcut în genunchi rugăciunile, în faţa altarului, a fost întrebat desoţia unui martir de la Sighet, care l-a însoţit la biserica deacolo:— “Pentru cine vă rugaţi, părinte Nicolae?” El a răspuns:— “Mă rog şi pentru cei care ne-au ucis şi chinuit. Să-iierte şi pe ei Dumnezeu, că n-au ştiut ce-au făcut.”Şi eu zic să-i ierte, dar neamul românesc să-i judece şi sălase urmaşilor noştri o lecţie de apărare a neamului în faţarăului.Ne-am resemnat şi ne-am continuat viaţa de lagăr cumunca şi cu nădejdile noastre de mai bine. Anchetele securităţiise ţineau lanţ. Veneau pentru asta ofiţeri de la centru. Într-unadin zile, a fost chemat la anchetă prof. Ion V. Georgescu. Era310