Atanasie Berzescu - Despre demnitate

de a lupta. Şi vom răzbi. Eu te oblig să mănânci tot, chiar dacăbroboane de sudoare curg de pe fruntea ta. Eu te ajut, darajută-mă şi tu pe mine.”Buimac parcă, începusem să mă trezesc la realitate. Pânăacum, în faţa lui Uţă, nu intuisem atât de bine, că eramîntr-adevăr pe baricadă. Târâş-grăpiş, trebuia să luptăm. Speriatla început, înfuriat după aceea de realitatea destul de sumbră, m-apuc să mănânc din gamelă. Doamne, ce greu era! Cu fiecarelingură dusă la gură, se ridica un nod în gât, de-mi venea să dauafară totul. Broboane de sudoare curgeau pe frunte, ochiiînlăcrimaţi, înfuriat, înghiţeam în silă fiecare dumicat. Măluptam cu boala, dar şi cu cei care-mi vroiau moartea. Îmi veneasă plâng. În sfârşit, am terminat totul din gamelă. Nu ştiam căUţă mă pândeşte. Vine la mine şi zâmbind îmi spune:— “Ai terminat? Mă bucur că ai înţeles. Eşti ud tot pefrunte şi cămaşă. Să te schimbi! Dacă vei face tot aşa, tu veiajunge cu certitudine acasă.”N-am să-l uit pe doctorul Uţă toată viaţa mea. M-a ajutatsă birui şi să trăiesc.După ce luam masa de prânz, liniştea punea din noustăpânire pe secţie. În programul de după masă avea loc şiplimbarea. Se deschideau uşile camerei şi ieşeau în voie, fiecare,la plimbare. Mă iau şi eu după ei.Ajung în curte, unde mă opresc. Eram în dreptul uşii, laieşirea în curte, spre WC-ul secţiei. Arătam speriat şi destul detimid. În mijlocul curţii era WC-ul, prevăzut cu mai multecabine.Deodată văd că se apropie de mine un om mai înalt, puţinadus de spate, cu ochelari pe un nas destul de mare, pe cap cu obonetă vărgată şi cămaşă cu mâneci scurte. Zâmbind, întindemâna dreaptă spre mine, mă ia după cap şi-mi spune:174