Atanasie Berzescu - Despre demnitate

decât regizau festivitatea procesului — forma, realizau omascaradă. Fondul era de competenţa securităţii. Eu am fostjudecat ca şef de lot de colonelul magistrat Mihai Ştefănescu. Înanul 1952 este şi el condamnat la 7 ani închisoare, criminal derăzboi. S-au folosit de el până la finalizarea proceselor politiceîn Banat. Când n-au mai avut nevoie, l-au aruncat în temniţă. M-am întâlnit cu el în fabrică la Aiud, în 1952. Lucra în curteafabricii, la stivuit scânduri. Când l-am văzut, noi, toţi cei dinTimişoara, l-am înconjurat şi care mai de care îl întrebam detoate. Ne cunoştea pe toţi, că doar de el eram condamnaţi. Laînceput s-a speriat de noi. Se temea de moarte. L-am liniştit,spunându-i că nu-i facem nimic. Până la urmă l-am ajutat,dându-i mâncare din porţia noastră. De-abia atunci ni s-aconfirmat ceea ce noi bănuiam, că pe noi securitatea ne-ajudecat şi condamnat. Iată ce ne declară fostul preşedinte alTribunalului Militar din Timişoara, Mihai Ştefănescu:— “Domnilor, vă rog să mă credeţi, eu, ca magistratmilitar, de când s-a instaurat comunismul la noi în ţară, n-am datnici o sentinţă cu de la mine putere. Toate mi-au fost ordonate înscris pentru fiecare om în parte. Dumneavoastră toţi aţi fostjudecaţi şi condamnaţi de securitate. Eu nu am făcut altcevadecât am jucat teatru, regizat de ei. Acum, că sunt condamnat şieu, nu-mi mai este frică şi vă spun adevărul curat. La noi înRomânia, justiţia este anulată. Dreptatea este a celor mai tari şivenali, a celor fără Dumnezeu.”În aceste momente, în sufletele noastre, ale celor care-lînconjuraserăm pe Ştefănescu, apăruse un noian de întrebări. Eraceva uluitor. Se contura fenomenul cunoaşterii, al dezvăluiriiuneia din tainele încleştării dintre oameni. Se mişca acumsufletul omului pe un registru atât de mare şi de uriaş. Era luptaomului cu omul. Veşnica luptă dintre bine şi rău.120