Atanasie Berzescu - Despre demnitate

De câte ori am încercat să depănăm firul amintirilor, l-am găsitîntr-o muţenie dezolantă. O dată nu m-a întrebat, sau să-mispună cum s-a simţit acolo şi cu ce a rămas în sufletul lui, dinacele zile petrecute la Lăteşti. Cărui fapt să-i datorez aceastămuţenie a lui? Nu ştiu. De fapt, nu numai de acest capitol estevorba aici, ci, în general, de toată perioada mea de închisoare, deiad, n-a deschis gura cu o întrebare; pe unde am trecut? şi ce amîndurat? cunoscând cât de puţin şi el din acest trist capitol alistoriei noastre. De ce? Nu ştiu nici eu. De fapt, cu dureretrebuie să o spun că nici Horea, celălalt fiu al meu, nu m-aîntrebat o dată despre toate acestea. Nepoţii mei, care au ajuns,doi dintre ei, Adrian şi Gabriel, la vârsta de 14 ani, iar Alina la10 ani, nici ei nu mă întreabă nimic. Parcă s-ar confrunta cu oconspiraţie împotriva mea şi a neamului întreg, trecut prin iadulcomunist. Întotdeauna la cunoaştere s-a ajuns prin cercetare,prin dorul de a afla. Cunoaşterea este un rezultat al strădaniei dezi cu zi, întrebând şi adunând cele auzite sau citite.Le-am servit atâta material scris. N-au pus mâna pe el.Stau cărţile şi revistele la mine, teanc, şi nici nu le răsfoiesc. Ammers până acolo că le-am vârât pe gât cărţi şi reviste, dar nu ştiudacă le-au răsfoit măcar.De ce? De ce? De ce acest lucru?Deseori, îi spun soţiei, cu multă durere în suflet, că am sămor şi copiii mei nu vin la mine să mă întrebe o vorbă desprelupta noastră de rezistenţă. Alţii, străini de mine, vin şi măîntreabă.De bună seamă că aici este, cred eu, o lipsă de maturitateîn gândire şi o neputinţă spirituală a lor. Nu-şi iubesc neamulîndeajuns. Să ai în familie un martor al grozăviilor petrecute subdrăcescul imperiu comunist şi să nu doreşti să afli şi să ştii nimic239