Atanasie Berzescu - Despre demnitate

multă sete. Aşa se face că noi, cei ce speram că după domiciliulobligatoriu să mai ajungem şi acasă, ne trezim într-un lagăr almorţii, Noua-Culme. Aici, în sudalme şi picioare în spate, nebulucim într-o cameră de baracă.— “Vedeţi? Dacă n-aţi fost cinstiţi acasă la voi şi aţiînceput să faceţi iarăşi politică. Acum staţi aici ca animalele”, nespune un ofiţer.La baracă, de pe o mică terasă am intrat într-o camerălungă şi întunecoasă. Pe o parte şi pe alta erau aranjate douărânduri de paturi suprapuse. În stânga uşii era un cuptor decărămidă, ca o teracotă. În dreapta, pe tot peretele, erauferestrele, bătute în cuie şi cu geamurile vopsite cu var pe dinafară, în aşa fel ca să nu se poată vedea nimic ce se petrece încurtea lagărului. În fundul camerei mai era o fereastră, prevăzutăcu un gemuleţ care se deschidea pentru aerisire. Aici am fostînghesuiţi peste 50 de oameni. Care cum am putut, am ocupatcâte un pat. Eu m-am urcat într-un pat suprapus. Iarna era maicald. Sub mine era părintele Nicolae Ciorbaru, dobrogean deorigine, aşa cum am mai spus. Vecin cu mine, în stânga, la etaj,era prof. I.V. Georgescu. După ce ne-am ocupat fiecare locul încameră, se formează grupuri, grupuri de oameni, discutând felde fel de lucruri. Miraţi, ne întrebăm ce au de gând cu noi.Iată-ne în faţa unui fapt împlinit, ridicaţi pe neştiute, de acasă,domiciliul obligatoriu, apoi aruncaţi undeva, în pustiu parcă. Decâte ori îl vedeam pe Ioaniţescu ne trezeam la realitate. Aşa sedesfăşoară unul din primele episoade din infernul de la Noua-Culme, lagărul morţii. Aici au fost aduşi toţi deţinuţii care seeliberau din închisori şi cei care, liberi fiind, erau consideraţipericuloşi pentru existenţa statului.Dacă n-am murit în închisoare, se spera că în acest lagărne vom găsi sfârşitul. Viaţa de aici era un adevărat infern. În249