Atanasie Berzescu - Despre demnitate

frângeau. Se îndoiau parcă, aşa ca nuielele de alun şi-şi reveneaula loc în ciuda lui. Şi iar striga şi iar mă înjura. Iată cum dintragic realizăm comicul. Atunci parcă primeam tărie şi suportammai cu sânge rece durerile, care erau mari de tot. Mulţumesc luiDumnezeu că nu l-am trădat pe Spiru. Din contră, l-am apărat,aşa cum de altfel fac şi acum. Mereu îl apăr şi-l fac cunoscutlumii întregi ca erou şi martir al neamului nostru românesc.Toate acestea începuseră pe la orele 11 din 16 martie1949. Grupul lui Spiru Blănaru se dizolvase.Năucit de pumni, cu dinţii rupţi şi zdrobit cu cizmele, numai puteam sta prea bine pe picioare. Faţa mi se umflase,vânătăile la ochi se accentuaseră, buzele îmi crescuseră, iarsângele îmi şiroia din gură şi din rănile de pe corp. Oricât s-ar fidezlănţuit asupra mea, ruşinea înfrângerii n-o putea şterge.Generalul Nikolski era martorul înfrângerii lui. Era umilit.În camera vecină erau mai mulţi teregoveni. Îngroziţi, autrăit acele clipe de spaimă, de iad adevărat. Erau nişte colegi deai mei de şcoală primară. Unul mai trăieşte şi acum, GheorgheGrozăvescu-Mutu.După ce a obosit, Moiş m-a trimis la închisoare, unde eradepozitul securităţii. N-au trecut două ore şi m-au dus iarăşi laMoiş. Acum, cu mai multă furie mă lovea. Mă ridica şi mă izbeade podele. Ţipa la mine să nu scot o vorbă, că mă omoară.Leşinând, am fost transportat din nou la închisoare. Aşa s-aupetrecut lucrurile până la orele 23 din noapte. De cinci (5) oriam făcut drumul de la închisoare la securitate, dus-întors.Directorul de atunci al închisorii, Litera, era un om maibun, cu mai mult suflet. Fusese directorul închisorii înainte de aveni comuniştii la putere. Ultima dată, seara la orele 23, vine lamine speriat şi mă întreabă:— “Ce au ăştia cu dumneata, domnule? Te omoară.”102