Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Acolo, oameni mulţi, băgaţi unul într-altul de frigul ierniişi al urgiei din Aiud. Toţi mă priveau întrebător. Nimeni nuspunea o vorbă. Deodată, însă, aud o voce în şoaptă:— “Măi Tase, tu eşti? Vino aici la mine!”Mă uit mai bine şi-l recunosc pe părintele Sandi Nicolicide la Teregova, cel care luase jurământul în organizaţia luiGheorghe Ionescu în 1948. Bucuros, m-am dus la el pe prici şimă întreabă:— “Cum de ai ajuns aici?”— “M-au dat afară din infirmerie, deşi am febră de peste38 de grade”, îi răspund eu.— “Lasă că trece şi asta. Dumnezeu are grijă de noi.”Nu luase bine conducerea în Aiud, Col. Coller a şi începutatacul. Se năpustise asupra bolnavilor, părân-du-i-se că aici seascunseseră cei mai mari duşmani ai clasei muncitoare.Premeditat, conducerea ne-a scos pe noi, cei bolnavi de T.B.C.,deci în stare de contaminare, aruncându-ne pe câte unul înmijlocul celor sănătoşi. Iată cum se realiza genocidul.Ştiau că un flagel al tuberculozei face ravagii în mijloculmaselor de oameni neajutoraţi. Asistenţa medicală erainexistentă cu rea intenţie. Se petreceau crime împotrivaumanităţii. Ce căutam eu cu tuberculoză evolutivă în mijloculunor oameni sănătoşi?Acum când scriu eu, colonelul Coller Ştefan se află bineşi sănătos în SUA. Iar colonelul Crăciun, la un serial al“Memorialului Durerii”, declara:— “Cei patru mii de legionari, niciodată n-au trăit maibine ca-n Aiud.”Iată paradoxul. Mureau cu duiumul legionarii, iar în presăse scria că nu mai moare nici un legionar.184