Atanasie Berzescu - Despre demnitate

timpul ăsta îl văd pe Arbore că-l ia de mână pe un bătrân, maimic de statură ca el, brunet, şi-i spune:— “Măi Iacobici, vino să-ţi prezint pe un bănăţean de-altău de la Teregova, profesor de meserie şi-i tânăr de tot.”Eu, sfios din fire, dar mai bine zis timid, dau mâna cu el.Cu multă afecţiune mi-o strânge, bucurându-se că mai vede pecineva dintr-ai lui, din acel colţ de ţară, care a avut curajul săînfrunte urgia comunistă.— “Mă bucur mult de tot că vă cunosc, d-le Berzescu. Eusunt din Armeniş de naştere. Numele d-tale mi-e tare cunoscut.Pe tatăl d-tale nu cumva îl cheamă Gheorghe?”— “Ba da, d-le general, Gheorghe îl cheamă.”— “Să ştii, frate dragă, că o verişoară de a mea, Iconia, afost căsătorită cu unul Ion Berzescu din Teregova. Eu sunt vărulei primar, părinţii noştri, fraţi.— “D-le general, o cunosc foarte bine pe mătuşa Iconia.Doar în braţele ei am crescut. Soţul ei, uica Ion, a fost vărulprimar al bunicului meu, Ion. Tatăl meu, Gheorghe, tot înbraţele ei a crescut. Locuiam în aceeaşi casă mare, făcută dincărămidă din timpul Austriei.”M-a mai întrebat de mulţi oameni din Teregova, pe care-icunoşteam bine. I-am mai spus că atât bunicul meu, Ion, trăieşte,cât şi uica Ion, soţul Iconiei, trăieşte. I-am lăsat în viaţă. S-abucurat nespus de mult. Aşa l-am cunoscut şi eu pe generalulIosif Iacobici, fostul ministru al Apărării Naţionale şi înainte deasta Şeful Marelui Stat Major. De atunci, de fiecare dată cândGiury ne scotea la vizita medicală, ne întâlneam pe sală.După mai mult timp de regim alimentar, fără nici unmedicament, icterul meu dispare. Am trecut cu masa la comun.Scăpasem eu de necazul bolii de ficat şi cade fratele meude suferinţă, Turcu. Se îmbolnăveşte de plămâni, începe să facă139