Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Lichidul de la plămânul stâng tot îşi mai făcea de cap. La dreptulîmi băga aer. Mirat m-a întrebat:— “Cu ce mai respiri, omule? Aveam o respiraţiesacadată.— “Aici trebuie să facem ceva.” — spune el.Din vorbă în vorbă, află că sunt din Lugoj. Povestindu-ide familie, îmi spune că el a meditat-o pe soţia mea la franceză,când era la liceul “Iulia Haşdeu” din Lugoj. Aveam să măconving de acest lucru când m-am eliberat din închisoare. Deaici încolo a fost extrem de atent cu mine. Îmi continuatratamentul cu pneumotorax la dreptul. La stângul, lichidulîncepuse să scadă. Permanent îmi introducea vitamina C,injecţii, în lichid. O dată cu resorbţia lichidului, Petrasievici estede părere să nu mai continuăm pneumotoraxul la stângul. Îlabandonează. El îmi spune că-mi va dăuna sănătăţii. Inima se vaîmbolnăvi. Aşa că, după ce noul an 1956 a venit şi la noi, eufăceam pneumotorax numai la dreptul.Cu toate speranţele de linişte şi pace din Aiud, Collerstrânge cercul tot mai tare. Percheziţiile se înteţiseră tot maimult. După cele spuse de Petrasievici, Zarca era ticsită până larefuz. Iar eu, tot la locul meu, în acelaşi pat, îmi duceamcalvarul. Mă gândeam mult la ai mei de acasă, mai ales dupăcele discutate cu doctorul Petrasievici.Să ne întoarcem la început de decembrie 1955, la spital.Într-o după-masă vine la mine un plutonier cu halat alb luatnumai pe umeri. Se apropie de patul meu şi mă întreabă încet,cum mă simt.— “Nu te speria, eu sunt din Lugoj. Am fost vecini cucasa, unde am locuit. Te cunosc, locuiai cu părinţii la nr. 3 peLibertăţii. Eu locuiam peste drum, în faţa fântânii. Eu sunt sârb,213