Atanasie Berzescu - Despre demnitate

ca ziua pe cerul tremurând parcă a ger. Noi ne foiam întruna înjurul orelor patru dimineaţa. Era 28 ianuarie 1949, ziua când eutrebuia să mă întâlnesc cu Spiru Blănaru, acolo sus laTomnacica. Moiş îmi dă ultimele instrucţiuni. Mă prezintăarmatei:— “Dumnealui este tov. locotenent Ionescu de laBucureşti. Mergeţi cu el şi sub supravegherea lui. Să fiţi cubăgare de seamă la orice mişcare. Bandiţii sunt peste tot şi bineînarmaţi.Curierii mei, Miluţă şi moş Meilă Rică, erau în frunteacoloanei. Îi duceau în faţă, ştiind că nu trag în ei. Eu eram laurmă, încadrat de doi ofiţeri, Schnellbach şi încă unul.Şi acum la drum, pe cărări în sus, mergând unul dupăaltul. Luna plină ne lumina drumul şi ne arunca umbrele noastremişcătoare când pe zăpada îngheţată, când pe negrul pământdezgolit şi îngheţat. Atenţi ca pasărea de pradă şi tremurând laorice foşnet de pădure, la adierea vântului înţepător, ca nişteiepuri tremurând a spaimă, ne mişcam spre o ţintă imaginară.Dacă vântul se înteţea pe alocuri şi făcea ca zgomotul să fie maitare, noi auzeam comanda în şoaptă de “culcat”. Ne trânteam peburtă la pământ. Cu inimile zbătându-se în piept, cu răsuflareaîntretăiată, iepureşte ciuleam urechile la alte zgomote saumişcări ale inamicului din spaimele bieţilor ostaşi ai securităţii.Parcă era armata din Ţiganiada lui Budai-Deleanu. Tot în salturiam urcat dealul Poieni, până sus pe culmea căreia i se spuneCracul lui Dăucu.Mi-am dat seama că ostaşii aceştia din securitate nu aveaunimic comun cu vitejia ostaşului român. Satan pusese stăpânireşi pe sufletele lor.În fruntea coloanei erau cei doi, Miluţă şi moş MihaiCopăceanu zis Meilă Rică, iar încheietor de coloană eram eu,62