Atanasie Berzescu - Despre demnitate

şi ţinut de Voichin. La raze erau doctorul Costin şi Ionel Zeana.După control sunt luat pe sus şi dus la patul meu. După mine vinşi ceilalţi colegi de salon.După acest control s-a aşternut o linişte de mormânt însalon. A doua zi vin medicamentele pentru fiecare bolnav. Lamine nu vine nimeni cu nici un medicament. Eu parcă nu maiaveam nevoie de nici un tratament.Trec doar câteva zile şi din nou sunt dus la raze, singur cuIonel Zeana şi Voichin, care mă purtau mai mult pe sus. De laraze, tot aşa pe tăcute am fost dus la pat.Afară era cald. Era iulie, luna lui cuptor. Ce aveam eufebră mare, dar şi iulie dogorea.După acest control am căzut într-o amorţeală totală. Erampierdut de tot. Mi se părea că alunecam într-o altă lume, nu ceareală, ci una de vis, cu senzaţia de plutire spre o altă existenţă.Conştient însă, nu mă desprindeam de existenţa mea reală. Măîncăpăţânam să trăiesc. Şi trebuia să trăiesc.Toată noaptea m-am zbătut între viaţă şi moarte.Dimineaţa, când s-a dat deşteptarea, intrând gardianul în salon,eu am ridicat capul puţin de pe perină, aruncându-mi privireaasupra camerei. Parcă la o comandă, toţi bolnavii au ridicatcapul sus şi se uitau la mine ca la altă minune.Eu trăiam.În ciuda morţii, mă mişcam. Se petrecuse o minune. Fărămedicamente, din acea dimineaţă de început de iulie 1954,aveam impresia că mă simt mai bine. O rumoare în tot salonul.Şuşoteli şi întrebări tăinuite între unii şi alţii. Toţi ştiau, numaieu nu ştiam nimic. Despre acest lucru aveam să aflu adevărul dela Ionel Zeana, ca medic ftiziolog.După deşteptare vine la mine doctorul Costin. Când măvede că mă mişc şi vorbesc, bucuros îmi zice:190