Atanasie Berzescu - Despre demnitate

o gamelă de ciorbă şi 250 gr. de pâine. În câteva minute gamelaera goală, fără să reuşim a ne sătura. De abia ne astâmpăramfoamea. Rebegiţi de frig şi uzi la picioare de zăpada frământatăîn atâtea ore de muncă, ne îndreptam spre baraca noastră pentrua ne odihni şi noi cât de puţin. Eram extenuaţi. În cameră era uncuptor de cărămidă, în formă de teracotă. De abia se dezmorţeacamera şi lemnele se şi terminau. Înfriguraţi, ne culcam în grabă.Numai aşa mai reuşeam să ne încălzim, sub o pătură zdrenţuită.Salteaua era umplută cu paie. Scoteam ciorapii din picioare, uzileoarcă, şi-i puneam între cearşaf şi saltea. Peste ei ne culcam, cade la căldura corpului, până dimineaţa să se usuce. Aşa, îiputeam încălţa din nou. A doua zi, începeam iarăşi munca şilupta cu Crivăţul, cu gerul, cu drumul până la podgorie, cuînjurăturile gardienilor şi ale unor soldaţi înrăiţi. Acest ritm demuncă a ţinut tot timpul iernii, până când a început să sedesprimăvăreze. Razele soarelui ne mai încălzeau puţin.Speranţele noastre, o dată cu căldura soarelui, în bine, maicrescură. De multe ori, când veneam obosiţi de la muncă, deabia adormiţi, într-o gălăgie infernală, în miez de noapte,gardienii ca o haită de lupi ne sculau din somn, la percheziţie. Înplină iarnă, afară ningând pe noi, ne dezbrăcau în pielea goală şine făceau control. În felul acesta ne luau şi puţinele clipe deodihnă. Nu adormeam bine şi suna deşteptarea. Ne pregăteam demuncă. Plecam cu noaptea în cap la vie. Aşa se scurgeau clipelevieţii noastre în infernul comunist. Raiul bietului om, dezvăluitlumii prin presa comunistă.Acum, când vă istorisesc aceste clipe de iad trăite de noi,cei care am supravieţuit, ne găsim la sfârşit de secol XX, secolulcruzimii, al cărui principiu de viaţă a fost ura, minciuna, hoţia,ateismul. Trăim dictonul latin:— “Homo homini lupus est...”252