Atanasie Berzescu - Despre demnitate

LA COASĂ CU PISTOLUL MITRALIERĂ ÎNBANDULIERĂMai, luna florilor a anului 1948, îi alungase de acasă pe oparte din legionarii de la Teregova, sus, sus, pe dealurile de subSemenic. Acolo, stând la pândă, hăituiţi ca vânatul din pădure,după o vreme se obişnuiseră cu codrul. Se adaptaseră legilor deapărare ale jivinelor din pădure. Auzul li se ascuţise, privirile lise oţeliseră, iar instinctul lucra din plin.Şi acum mi-aduc aminte cum îmi povesteau când măduceam la ei, de cuvintele însufleţite ale lor, mai ales de ale luiMartin Copăceanu-Rică:— “D-le profesor, nu ştiu cum să-ţi spun, dar parcă ne-amsălbăticit. La orice mişcare, fără să-mi dau seama, pun mâna pearmă, trezindu-mă în poziţie de tragere.”Martin Rică nu voia să-mi spună pe numele de botez, cădoar sub ochii lui am crescut. Eram vecini cu casa. Întotdeaunaîmi spunea:— “Nu pot să-ţi spun pe nume. D-ta ai şcoală multă. Eusunt un ţăran prost. Trebuie să te respect.”Şi aşa am rămas pentru ei toţi şi-n ziua de azi, care maitrăiesc, “Domnule profesor”.Se înfrăţiseră cu codrul toţi cei care, după arestările dinmai, scăpaseră liberi.Iată că a venit şi luna iulie, vremea coasei. Fânul trebuiacosit. N-avea cine să-l taie, decât ei. Se ortăceau, cosind fânultoţi la un loc. Se duceau de la unul la altul, fiind nedespărţiţi. Şiaşa s-a creat această legendă pentru mai târziu, pentru nepoţii şistrănepoţii noştri, deşi azi, ea este o realitate, un adevăr istoric.46