Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Acum, năvălesc în mintea mea zilele de zbucium în luptăcu moartea. Mi-aduc aminte de vremea când doctorul Bogăteanuîmi făcuse raportul pentru Administraţie că murisem. Dinvremea aceasta mi-amintesc de două din visele mele maisemnificative.a). Când mă găseam între viaţă şi moarte, acel iuliefierbinte din 1954, într-o noapte visez: Se făcea că, aşa uşor cumeram, într-o cămaşă lungă de noapte, albă, mergeam pe o căraremai lată, plină de iarbă verde şi flori de câmp, aşa cum era ea,când eu copilărisem pe acolo, la sălaşul nostru de la Igeg. Acum,în visul meu, uşor ca un fulg de pasăre, stăteam în iarbă tolănitpe stânga, proptit în mână, lângă o tufă de măcriş sălbatic. Cudreapta rupeam câte o frunză de măcriş şi o duceam la gură. Eratare bun şi acrişor. Seninul cerului albastru, cu razele fierbinţiale soarelui, îmi scălda faţa. Era cald, cald de tot. Mă făcea sămă bucur de viaţa aceea care de-abia mai pâlpâia în mine.Alături de mine, soţia mea, cu părul bălai, bogat în plete,revărsat pe sânii tineri, zvâcnind a viaţă şi dor, cu seninul ceruluidin ochii ei limpezi şi mari, mă privea în muţenia ei cu multălăcomie. Parcă glas n-avea, dar la fel nici eu. Mă privea lung,lung de tot, fără să-mi spună ceva. Şi ea, ca şi mine, stăteatolănită în iarba moale şi verde, pe dreapta. O admiram mâncândla frunze de măcriş. De la o vreme am încercat să mă ridic, darn-a fost chip. Cum mă ridicam, cădeam la loc în iarbă. Laîncercările mele nereuşite, soţia mea sare şi mă prinde de mijlocşi porneşte cu mine pe cărare greu de tot, dar totuşi merge cumine mai departe printre florile de câmp şi măcriş.Aşa mergând, m-am trezit din vis, tot transpirat. Măstrăduiam să dau o dezlegare visului. În focul meu de peste 40de grade, îmi tălmăcesc visul.216