Atanasie Berzescu - Despre demnitate

privirile vii de tot. Era numai viaţă în el. Destul de comunicativ,se uita insistent spre mine. De la o vreme, mă întreabă cine suntşi de unde vin. Cu o oarecare reţinere, îi răspund la întrebărilelui. La rându-i, îmi spune şi el cine-i şi de unde vine. Erapărintele Dumitru Mitoiu, care fusese preot în comuna Băceşti,judeţul Vaslui. În legătură cu numele meu de botez, Atanasie,face o glumă, nesărată un pic, dar fără răutate în conţinut.— “Cum de porţi numele unui mare sfânt, Atanasie celMare, patriarh al Alexandriei? Tu nu-l meriţi.”M-am uitat lung la el, fără să-i răspund. Nu ştia căterminasem şi eu teologia. Şi-a dat seama de gafa făcută,încercând să se poarte frumos cu mine. Îmi căuta prietenia.Aveam să devenim buni prieteni. Avea un suflet mare şi curat.Eram ca doi fraţi, de ne spuneau cunoscuţii noştri că suntem denedespărţit. Era cu 5 ani mai mare ca mine, născut în 1916.Făcuse teologia şi dreptul la Bucureşti. L-a avut ca profesor peIon V. Georgescu, căruia studenţii îi spuneau: “Hunul”. I-a maiavut profesori pe Nichifor Crainic, pe Tudor Popescu, NaePopescu şi alţii.În mai 1950, intraseră mulţi deţinuţi în fabrică. Cantotdeauna,când se făceau mişcări mari de oameni, dintr-un locîntr-altul, ofiţerul politic avea activitate intensă. Zilnic erauchemaţi la el câte 2-3 oameni din fabrică. Se recrutauinformatori. Mereu alţii şi iar alţii. Învăţasem un lucru, să nu legdiscuţii cu nimeni pe linie politică şi nici să-mi dau păreri asupraconducerii de stat. S-au făcut destule încercări asupra mea.Nimănui nu i-am vorbit despre activitatea mea din libertate.Am uitat să vă spun o întâmplare de-a mea, cât eram laCelular cu generalul Arbore, la 309. Într-o zi, pe la sfârşitul luiaprilie, vine frizerul să ne tundă şi să ne bărbierească. De faţă tottimpul era şi gardianul, şeful secţiei. Peste cizme avea încălţaţi145