Atanasie Berzescu - Despre demnitate

lângă sobă se supraîncălzeau, iar cei de pe margini resimţeaufrigul. Lumina din cameră era slabă de tot. Mulţimea aceea delicurici, formată din lămpaşele improvizate, nu putea sălumineze cum trebuie. Totul se făcea pe bâjbâite. Curând s-audeclanşat bolile. Cei tineri au rezistat mai mult, cei bătrâni şislabi adesea plăteau cu viaţa. Noaptea, în încăperile bacului, seproducea un alt fenomen. Încăperea se umplea de aburi. Setrezeau oamenii cu broboane de transpiraţie şiroind pe spate şipe faţă. Cu gurile căscate, căutau aer curat. În concluzie, ziuaumezeala pătrundea din afară spre corp, iar noaptea pornea dininterior spre afară. Şi-ntr-un fel, şi-ntr-altul, ei tot uzi ajungeau.Cum spuneam, în toamna târzie a anului 1960 au fostaduşi la Periprava câteva mii de olteni. Toţi au plecat la stuf.Stăpânirea voia să scape de ei. Din decembrie 1960 şi până înaprilie 1961 au murit foarte mulţi dintre ei. Nu erau obişnuiţi cuhărţuielile ca noi, cei care aveam la ora aceea peste 10 ani detemniţă. Au căzut ca spicele de grâu înaintea coasei. Aripamorţii îndolia şi colonia Periprava, care era considerată ca ooază în deşertul comunist. De-abia aşteptam ca oamenii să seîntoarcă de la stuf ca să vedem cine a scăpat cu viaţă. Măgândeam la uica Pătru. Îl ştiam slăbit încă de la Noua-Culme.O dată cu vestitorii primăverii, ghioceii, cei de la stuf, ceicare au mai rămas în viaţă, s-au întors în colonie.În barăcile oltenilor, din puzderia de oameni din toamnă,acum vedeam rândurile rărite.Inginerul Sava, care venise din mijlocul lor, îmi spunea:— “Au murit mulţi, că prea au fost curaţi la suflet. S-audăruit jertfei cu totul.”Eram în 1961, anul speranţei noastre, al celor cărora li seîmplineau anii de lagăr, trei la număr. În 12 septembrie trebuia307