Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Dar răul, aşa cum este el, nu se lasă de om cu una, cudouă, ci se ţine de capul lui până-l dărâmă de tot dacă-i posibil.După un alt control la raze, îmi descoperă o altă cavernă, ladreptul de data asta, dar mai mică. Aveam deci două caverne.Tot timpul eram în pericol de moarte. La medicamente nu preaaveam acces. De la o vreme, începusem şi eu să mai prindputere. Cu chiu, cu vai, mâncam şi eu ce primeam, gândindu-mămereu la doctorul Uţă.Cu adevărat Dumnezeu făcuse o minune cu mine. M-ascos din ghearele morţii. Se vede că voia Lui a fost să maitrăiesc. Mă mai ţine în viaţă ca să pot povesti şi scrie ce s-aîntâmplat în această împărăţie a morţii, iadul comunist. Cât pot,mă ostenesc. Vă cer iertare dacă nu reuşesc să vă redau tot ce s-apetrecut în domnia lui Satan.Am ajuns să merg singur prin cameră, cum de altfel şi lacontrol, la raze, tot singur mergeam. Viaţa începuse tot mai multsă-şi spună cuvântul. Deşi eram în salonul morţii, eu măîncăpăţânam să trăiesc. De aici, din acest salon erau duşi lamorgă o mulţime de oameni, pe care eu i-am văzut murind.Doamne, câtă durere era. Te uitai la câte unul cum sestinge ca o lumânare. Nu-l puteai ajuta cu nimic, decât cu orugăciune.În secolul XX, să faci închisoare, să mori aici, să fiiînmormântat fără haine, aruncat ca un câine, pentru că ţi-ai iubitţara şi neamul, crezând cu căldură în Hristos Iisus, trebuia să-ţidai viaţa.Iată, deci, că domnia lui Coller începe cu acest tribut delacrimi şi sânge.Furtuna se dezlănţuie tot mai tare.194