Atanasie Berzescu - Despre demnitate

— “Mă Berzescule, tu mai trăieşti? Te simţi mai bine?Măi, măi, tu n-ai să mai mori. Tu ajungi acasă.”Bucuria lui m-a întărit şi pe mine. Inima îşi spuneacuvântul. Bătea, bătea a viaţă. Biruise. Dumnezeu a întărit-o cuputerea dragostei Lui şi a neamului nostru românesc.Medicamentul care m-a salvat de la moarte a fost CREDINŢAîn DUMNEZEU.Se făcuse o minune.Înainte de prânz vine la mine în salon şi Bogăteanu,medicul oficial, împreună cu Costin. Ajunşi la patul meu,Bogăteanu mă întreabă zâmbind:— “Ce, nu mai mori?” S-a uitat lung, lung la mine,contrariat cumva. A vorbit ceva în şoaptă cu Costin şi a plecat.Aşa cum am mai spus, se petrecuse o minune cu adevărat.După ce a plecat Bogăteanu din spital, vine repede lamine doctorul Costin şi bucuros îmi spune cum stau lucrurile:— “Măi Berzescule, acum îţi spun totul cum a fost. Iericând te-am văzut la raze, împreună cu Zeana şi Bogăteanu, tuaveai o diseminare totală. Nu mai aveai de trăit decât câteva ore.Am făcut raportul pentru administraţie că ai murit. Bogăteanul-a semnat şi l-a predat administraţiei. Azi dimineaţă, cândtrebuia să fii dus la morgă, tu, în ciuda morţii, trăieşti. Ai învinsmoartea. Eu mă bucur mult de acest lucru. În faţa lui Dumnezeumă condamn pentru că, în martie 1954, eu te-am scos dininfirmerie cu 38 de grade. Erai trecut pe lista politicului pentru afi scos din infirmerie. Când colo, tu nu mai mori. Pentru mineeste o minune, mai ales că din cauza mea tu ai făcut o recidivă.”Din această zi, a minunii petrecute cu mine, parcă seschimbase totul în salon. Speranţele în mai bine îşi făcuseră locîn sufletele noastre. Eu rămăsesem de tot uluit de celeîntâmplate. Speram şi credeam că va fi bine. Împreună cu Zeana,191