Atanasie Berzescu - Despre demnitate

colo pâlcuri de arbori răzleţiţi de pădurea încheiată de fag,presărată din loc în loc cu mesteceni pletoşi şi cireşi sălbatici. Petulpina unui copac de mult căzut la pământ, trântit de vânt, uscatacum de-a binelea, stătea bunicul meu, îmbrăcat în haine curate,cu pletele lui albe sclipind în soare, cu faţa radiind de luminabucuriei, zâmbind, ne vorbea. Se făcea că eram mai mulţi înjurul lui.Acum, trezit din acest vis frumos, departe de casă, delocurile acelea frumoase, ale copilăriei mele, departe de ţară,mi-l aduc aminte bine, aşa cum era el. Toată viaţa lui a fost unom care a ştiut să înfrunte greul, mereu cu zâmbetul pe buze.Când se găsea la cel mai mare necaz, el se consola spunând: —“Aşa a fost voia lui Dumnezeu!”. A trăit 87 de ani. A murit în1955. Pe vremea aceea eu eram în Aiud, pe un pat din spitalulînchisorii, bolnav de tuberculoză, în salonul morţii. Azi potspune că Dumnezeu n-a voit să mor acolo, între zidurile reci alecelei mai grele închisori din ţară. Voia Lui a fost ca eu să trăiescşi... poate cu misiunea de-a vorbi şi a scrie prin ce am trecut.Nostalgic, aici, în Karlsruhe, trăiesc clipele frumoase, dargrele ale luptelor noastre duse în grupul lui Spiru Blănaru. Acestvis m-a răscolit, dar m-a şi înseninat. Îl socotesc de bun augur.De dimineaţă, ne-am dus prin oraş pentru aprovizionareacu cele necesare pentru Crăciun. Suntem mai aproape deNaşterea Domnului. L-am ajutat pe Aron la fixarea braduluiîntr-un suport.Joi, 24 decembrie 1992Suntem în ajunul Crăciunului. De dimineaţă ne pregătimpentru a merge la biserică. La orele 11 va începe slujba. Amajuns pe la orele 11 fără 15 minute. În faţa bisericii e multă lumeadunată. Toţi români. Aron mă prezintă multor prieteni şi359