Atanasie Berzescu - Despre demnitate

grupul de rezistenţă? Să nu te mai prind cu lacrimi pe faţă. Du-teşi te spală, să nu te mai vadă nimeni!”De atunci n-am mai scăpat o lacrimă. Ardeam. Noapteaaveam coşmaruri.Eram la margine de lume parcă, în desiş de pădure şi-nnesfârşitele întinderi de stuf. S-ar fi putut întâmpla ca trupurilenoastre să fi îngroşat fundurile lacurilor şi canalelor din Deltă,fără ca cineva să fi ştiut vreodată de acest tragic sfârşit, afară deCel de Sus. Dar a fost să nu fie aşa.În colonie, biblioteca fusese înfiinţată cu un anumit scop,de a crea o atmosferă de destindere, de luare de contact curealitatea de afară, din libertate. Erau direct interesaţi să luămcunoştinţă de realizările pe plan cultural, economic şi mai alesedilitar, La două săptămâni o dată, venea ofiţerul politic şi nefăcea o scurtă expunere. Numai luând exemplu de la mareanoastră prietenă şi protectoare de la răsărit, Rusia, România areuşit să fie în fruntea popoarelor ni se spunea.Nimeni din colonie nu credea o iotă din cele debitate de eicu atâta îndrăzneală.Unii dintre noi aveau dreptul la expedierea unei scrisoripe lună şi la pachet. De primit scrisori, însă, nu primeam. Numaipachetul îl primeam. Unii au luat contact cu familia. Era sprebine? Scrisorile ne erau dictate. În sala de club, ofiţerul politicscria, pe o tablă mare de şcoală, textul scrisorii. Oamenii carescriau acasă completau textul de pe tablă, cu datele fiecăreifamilii, pe o carte poştală. Toate acestea, cu biblioteca şiscrisorile, se petreceau înainte de 12 septembrie 1961.După o vreme, scrisorile au fost suspendate pentru cei maimulţi din lagăr. Foarte puţini mai primeau pachete. Numai cei dela ateliere şi grajduri. Printre ei era şi uica Pătru. Prin el amprimit şi eu veşti de acasă. În 1962 se eliberează din lagăr un314