Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Ca furnicile, fiecare din noi ne dăm jos din maşină.Lumea se cam rărea, luându-şi fiecare bagajul şi plecând. Eu,scrutând întunericul, aşteptam să văd pe careva din ai mei. Dupăun timp, văd că apar cei doi fii ai mei, Tibi şi Horea, zâmbind. I-am sărutat pe amândoi şi ne-am urcat în maşină, ducându-ne laCostică Pascu acasă. Acolo ne aşteptau cu ţuică fiartă. A fost omare bucurie pentru toţi. Fiecare vorbeam în limba noastră. Mi-afăcut aşa de bine căldura sufletească cu care ne-a primit familiaPascu, precum şi căldura răchiei fierte. Realizam cu adevărat căeram în ţara mea şi-n mijlocul celor dragi.De la Timişoara plecăm spre Lugoj după orele 2 dinnoapte, mulţumindu-i familiei Pascu pentru toată dragostea cene-o poartă. Şi de aici drumul a fost tot anevoios prin zăpadă şiprin întuneric. La orele 5 am ajuns la Lugojel, unde bucuria ceamare a revenirii a izbucnit din plin. Soţia şi nepoata Alina erauîn braţele mele.Dintr-o dată casa s-a umplut de bucurie şi de bagaje. Ce-idrept, adusesem de la Aron cam multe lucruri. Nu mai aveamloc în cameră.Aşa se încheie călătoria mea la Karlsruhe şi înapoi cu, onăvalnică dragoste de familie şi de ţară.376