Atanasie Berzescu - Despre demnitate

— “Ei, acum să te pregăteşti de fabrică. Pe toţi care-inotează îi scot în fabrică”, îmi spune gen. Arbore.În zilele următoare ne mută pe toţi cei din celula noastrăîntr-o altă celulă, tot pe partea scurtă, dar în partea cealaltă aCelularului. De acolo, de pe geam, se vedea curtea fabricii. Erao vânzoleală de oameni. Se auzea destul de bine vuietul deciocane în tabla de metal. Era atelierul de tinichigerie. Albastrulcerului văzut din celulă era atât de îmbietor şi de liniştitor, încâtpentru o clipă uitam că suntem în temniţă. Razele soarelui nescăldau faţa îngălbenită şi stafidită de atâta lipsă de lumină şilibertate. Toate concurau la o imagine de mult râvnită de noi,osândiţii, libertatea şi sănătatea.Într-o zi, gen. Arbore îmi spune iarăşi:— “În curând vei merge la acel vuiet de fabrică şi-ţi veigăsi o linişte oarecare.”În celula noastră, 309, se făcea curăţenie. Se văruia pestetot. După terminarea văruitului ne-am mutat la locul nostru, 309.Florarul parcă ne mai potolea dorul de libertate. Nemişcam mai vioi şi-n celulă. Speram în mai bine. Ne rugamCelui de Sus să ne întărească.În fiecare zi, gen. Arbore se ruga cu multă căldură, stândpe prici la locul lui. Senin, le primea pe toate câte veneau pecapul lui. Niciodată nu l-am auzit văicărindu-se. Ca dreptul Iov,mulţumea lui Dumnezeu de tot ceea ce se întâmpla.Într-o bună zi, uşa se deschide şi un ofiţer îmi spune să-mifac bagajul şi să ies afară. Îmi iau rămas bun de la generalulArbore şi de la Nedelcu şi ies afară. Gen. Arbore îmi ureazămult noroc. De atunci nu l-am mai văzut. Aveam să aflu că amurit la Jilava, îngrijind bolnavii. Dumnezeu să-l odihnească înpace, că a fost un mare român şi un bun creştin.141