Atanasie Berzescu - Despre demnitate

2). Justiţia militară de acum, formată în spirit comunist,nemodelată concepţiei noi de orânduire democrată, după 1989,liberă fiind, achită aproape în întregime pe cei care se facvinovaţi de genocid, în toată epoca comunistă, din 1945 şi pânăîn 1989. Deci şi-ntr-un fel, şi-n altul, comunismul, şi dupărevoluţia din 1989, câştigă teren. Justiţia îşi apără mentorul. Iarnoi, care am făcut ani grei de închisoare, suntem în perspectivade a mai face alţi ani de temniţă. Să sperăm însă că nu va fi aşa.Să ne întoarcem la Timişoara. Acum, sentinţa ne-ocomunicaseră. Ne pregăteau lanţurile pentru mâini şi picioare, învederea transferului nostru la locul de osândă al diferitelorînchisori din ţară. După comunicarea sentinţei, toţi cei din lotulmeu se liniştiseră. Aşteptam ca viaţa să-şi urmeze cursul ei, aşacum ne-a fost rânduit.În aşteptare, eram în camera nr. 40. Aşa cum am maiscris, ne bucuram de mai multă linişte şi de oarecare libertatedupă proces. Acum aveam dreptul la vorbitor, ne mai puteamîntâlni cu familia. Numai unul singur din familie avea dreptul săvină la vorbitor. În zilele acestea de vorbitor era mare vânzolealăprin cameră, cu multă uitare de sine şi cu multă bucurie. Care decare veneau cu veşti de la ai lor, de la casele lor. În cameră eraupeste 60 de oameni, fiind destul de mare. Cei mai mulţi erauţărani din Cornereva, Cănicea, Domaşnea, Rusca, Verendin şiLuncaviţa. Ne înţelegeam bine unii cu alţii. Căutam să netolerăm şi să nu ne certăm între noi. În timpul zilei se formaugrupuri-grupuri şi discutau multe lucruri şi bune şi rele. Mulţidintre ţărani erau descumpăniţi. Nu puteau înţelege de ce au fostcondamnaţi. Judecau lucrurile într-un mod extrem de simplist.Era acea curăţenie sufletească specifică ţăranului român. Însimplitatea lui, acesta îşi punea nădejdea în Cel de Sus. Dinadâncurile fiinţei lui ţâşnea, în vremuri grele, acel mare echilibru122