Atanasie Berzescu - Despre demnitate

aceasta-i o caracteristică a gulagului, cu mijloacele lui deoprimare. Toate încercările de suprimare a omului de către omnu sunt altceva decât consecinţele încleştării în lupta dintre bineşi rău.Fabrica lucra în trei schimburi. Cei de la jucării lucraunumai în schimbul întâi, de la orele 6 la 14. La ieşirea dinfabrică, luam masa de prânz. De acolo, liberi fiecare după luareamesei, ne îndreptam spre Celular. Ajuns la celula mea, găsescîncă doi deţinuţi, la patul lor, punându-şi traista cu gamela lacapul patului. Nu-mi mai amintesc cine erau acei colegi decameră dintr-un început. Mi-am pus şi eu traista la capul patului.Eram patru oameni în fiecare celulă. Ce n-am observat de laînceput a fost faptul că în celulă nu era tinetă pentru nevoilenoastre. Fiecare mergea la WC-ul din capul coridorului. Uşa dela cameră era permanent deschisă, zi şi noapte. Dintr-o dată, altregim de cameră şi alte condiţii de viaţă. Ne apropiam de celenormale, spre deosebire de animale.Mă preocupa lucrul din fabrică. Aşa ajunsesem la ooarecare libertate. Mă ducea mereu, gândul la generalul Arbore,pe care-l lăsasem în celulă, slăbit de tot, de de-abia-şi ţineasufletul. Ridicam ochii din curtea fabricii şi priveam acel colţ deCelular, unde ştiam că-l lăsasem pe Arbore. Vocea lui blajină şidragostea faţă de om îl defineau ca pe un adevărat părinte. Ajunsla un oarecare confort, adesea mă gândeam la el, care dormea totpe prici, cu o rogojină ferfeniţă şi o pătură, veche de când lumea,roasă de vreme şi găurită.La atelier, după o vreme, de la şlefuit am trecut laconfecţionat piese pentru jucării. Timpul trecea repede, repedede nu-ţi venea să crezi. Mâncarea în fabrică era mult mai bună.Începusem să cunosc lumea de acolo. În faţa mea, la jucării,şlefuia de zor un om, slab la faţă, de statură mijlocie şi cu144