Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Spiru. Martin Copăceanu avea un frate mai mic, cu numele deMiluţă. Era bolnav de nervi, nebun. Nimeni nu-i avea grijă.Toată lumea din comună îl cunoştea aşa. Pe mine mă ştia foartebine. Eram vecini cu casa bunicilor din Teregova. Mai trăia şibătrânul, tatăl lor, Mihai Copăceanu zis Meilă Rică, bătrân detot, dar se ţinea bine încă. Era plin de viaţă.Mă cheamă Moiş în biroul postului de jandarmi şi-mispune:— “Ascultă, măi Berzescule, de tine depinde reuşitanoastră. Să ni-l dai pe Spiru Blănaru în mână dacă vrei să nu fiîmpuşcat!”— “Domnule maior, în situaţia în care ne aflăm noi acum,după trei zile de la arestarea mea, Spiru Blănaru nu mai esteacolo, a plecat cu tot grupul. Ei ştiu unde, noi nu putem şti. Săştiţi că şi el este ofiţer, nu numai dvs. Cu el este şi un comandor,Petru Domăşneanu, iar Gheorghe Ionescu este un ofiţer mai bundecât toţi la un loc.— “Ce vrei să spui cu asta?”— “Plecaţi de la o premisă falsă şi nu puteţi concludejust.”— “Nu-i nimic, să mă duci la el. Tu ştii unde este. Tutrebuie să ai un curier şi aici în comună.”Acum când mă găseam în momentele cele mai grele, Celde Sus m-a luminat. Am declarat că nebunul de Miluţă estecurierul meu.— “Cine-i curierul tău de aici?” — mă întrebă Moiş.— “Miluţă Copăceanu zis Rică”, răspund eu. Imediat,Moiş trimite pe şeful de post după el. Eu îmi făceam planul debătaie, stabilind drumul care trebuia parcurs cu armata. Atuncieu nu mai ştiam unde se află, de fapt, Spiru cu tot grupul.Credeam că va fi plecat aşa cum ne-am înţeles. Mai târziu, în60