Atanasie Berzescu - Despre demnitate

ieşeam la plimbare, mai aprindeam câte o ţigară. N-o puteamfuma. Îmi făcea rău. Dar, obişnuit să pufăi, îi dam înainte cuţigara. În vremea asta, în salonul 9, era internat şi un bun prietenal meu de la Arad, Petrică Ardeleanu, frizer de meserie.Conducerea spitalului îl pusese pe el să ne bărbierească înfiecare duminică, numai pe noi, cei din saloanele 9 şi 10. El măştia din fabrică pe mine că fumam mult de tot şi cu patimă, cumspunea el. În dimineaţa de 9 mai 1954, în jurul orei 10, vine cusculele de bărbierit la noi în salon. Era la curent cu necazulfiecărui bolnav. Fuma şi el destul de mult. Când ajunge la mine,îi spun:— “Măi Petrică, să ştii că m-am hotărât să nu mai fumeztoată viaţa mea. Dacă mi-ajută Dumnezeu, asta vreau să fac.Nădăjduiesc să pot realiza acest lucru.”— “Tu vorbeşti, mă, lucrul ăsta? Tu, care mănânci ţigara?Tu n-ai să poţi lăsa ţigara, numai dacă te lasă ea pe tine. Vezi-ţide treabă, că lucrul ăsta nu-l poţi face!”— “Vom vedea, Petrică, dacă vom trăi. Dar eu asta o voiface şi pace.”Acum când scriu suntem în anul 1994. Din acea dată de 9mai 1954, eu n-am mai pus ţigara în gură. M-a ajutat Dumnezeusă-mi ţin cuvântul. La ora asta, Petrică Ardeleanu, am auzit cănu mai trăieşte. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu maipoate auzi că eu m-am ţinut de cuvânt. Cine vrea să se lase defumat se poate lăsa, numai să vrea.Să ne întoarcem acum la firul povestirii noastre. Îndimineaţa de Crăciun, vine la noi în vizită doctorul Niţu. Trecepe la fiecare, urându-ne din tot sufletul “Sărbători fericite”, dupădatina străbună. Simţeam cum venea din partea lui sufluldragostei întru Hristos. Ne încuraja, ne îmbărbăta, îndemnându-199