Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Dunării mergeau, de dimineaţă şi până la orele 12, permanent,două pompe de mare calibru, care trăgeau apă din Dunăre. Acestcanal principal era construit din scânduri groase de stejar, de 5cm, fiind mai rezistente la umezeală. Lăţimea canalului era de 1metru, iar adâncimea apei, de o jumătate de metru. Din loc în locerau făcute punţi de trecere peste canal. Se putea trece şi prinsăritură. Tot canalul era construit în adâncul digului care tăiagrădina în două, aşa cum de altfel am mai spus.De la distanţă îţi făcea impresia că-i un canal săpat numaiîn pământ. Din acest canal principal, aşa cum am mai spus, sedesprindeau alte canale secundare, care plecau perpendicular depe linia lui, în inima tarlalelor grădinii. La deschiderea fiecăruicanal secundar era o uşiţă care se ridica în sus ca la stavilă. Seputea regla, după cât era nevoie să dai drumul la apă. Toatecanalele secundare, pe o anumită distanţă, erau construite tot dinscândură, ca nu cumva apa, prin presiunea ei, să facă vreo fisurăîn canal şi să se piardă, inundând fără rost cultura. În lunile devară, cu dimineţile senine, cu albastrul cerului scânteind însoare, prevestind o căldură înăbuşitoare, noi, echipa de udatulgrădinii, în chiloţi albi şi cu sapa în mână, fiecare alergam decolo-colo, conducând apa unde şi cât trebuia fiecărei parcele.Era o muncă istovitoare, dar şi reconfortantă. Eram toţi niştefăpturi în soare, în chiloţi numai şi cu galenţi în picioare.De atâta soare în nenumărate zile de vară, pielea noastrăse bronzase peste măsură. Mai ales eu, care de la natură suntcam tuciuriu, arătam ca un negru. Numai chiloţii erau albi penoi. Când se murdăreau de stropitul cu noroi din canal, îi spălamşi se uscau la soare, nici în jumătate de oră. Adesea, cândcăldura era prea mare, ne băgam în canalul principal şi făceambaie. Gardianul nu ne avea treaba noastră. Stătea la umbră să nulardă soarele. Se păzeau şi ei mai mult de turnători. La290