Atanasie Berzescu - Despre demnitate

Constantin Voichin, bolnav şi el, dar nu aşa de greu. Era înalt,voinic şi cu multă dragoste de om. Cel care mă ajuta mai multera inginerul Gheorghe Dragon, vecinul meu de pat. Zileletreceau şi boala mea avansa. Mă simţeam, pe zi ce trece, tot mairău. A venit la mine şi Bogăteanu, medicul oficial al Aiudului,cu grad de maior. S-a uitat atent la mine, fără să mă întrebe uncuvânt. S-a uitat pe fişa mea de la doctorul Costin, discutândceva în şoaptă, apoi îndepărtându-se de patul meu. Ce-or fidiscutat nu ştiu. Intrasem în luna iunie 1954. Era de-a bineleacald şi mult soare. Bolnavii care puteau merge ieşeau laplimbare, îmbrăcaţi în halate de spital. Eu rămâneam pe loc,ţintuit la pat.Într-unul din paturi, de pe rândul opus mie, era doctorulIon Zeana, bolnav şi el de T.B.C. Afară fusese directorulsanatoriului de la Bisericani din Moldova. Era medic primar.Ori de câte ori mergeam la control, la raze, el venea cumine. Îmi cunoştea bine plămânii. Mie nu-mi spunea nimic. Lavremea aceea eu nu ştiam cât eram de bolnav. Simţeam că amfebră mare şi-mi era rău de tot. Aveam să aflu mai târziu totadevărul despre mine, tot de la Zeana.Către sfârşitul lui iunie nu mă mai putui ridica din pat. Latinetă mă ducea Voichin. Nu puteam sta mult în picioare.Slăbisem de tot. Febra mare mă chinuia. Seara făceam peste 40de grade, iar dimineaţa în jur de 39 de grade. Nimeni nu voia sămispună ce febră aveam. Când îmi luau temperatura, se adunautoţi în jurul meu. Uitându-se la termometru, plecau capul în josşi se îndepărtau de patul meu. Singur, Voichin, îmi spunea cănu-i mare, în jur de 38 numai. În realitate, ea era trecută de 40 degrade. Simţeam că mă sfârşesc. De sub pătura mea, parcădădeau văpăi de foc, mă ardea. Sufletul parcă mi-l frigea. Gâtul,permanent uscat, mă înţepa la fiecare înghiţitură în sec. Gustul188