Atanasie Berzescu - Despre demnitate

unor adevăruri grăitoare întru condamnarea celor de la Ialta. Unvot de blam pentru SUA, cât şi pentru Anglia, fără îndoială,istoria îl va da. Au făcut jocul Comunismului, sacrificând zecide milioane de oameni. În prezent, Occidentul face acelaşi lucrucu statele din estul Europei, făcând jocul Moscovei.Să ne întoarcem la închisoarea noastră din Caransebeş.Veştile primite pe geam erau alarmante, promiţătoare. Din cândîn când mai treceau avioane sau elicoptere noaptea. Se trezeauoamenii din somn, ridicându-se în şezut, şoptind extaziaţi: “Vinamericanii! Îi auziţi? Vin cu avioane, mâine vom fi liberi, măifraţilor, vom fi liberi!”Şi aşa, cu zâmbetul pe buze, în beţia libertăţii, adormeaula loc pe amărâta de rogojină, toată ferfeniţită. Aşa se scurgeauzilele în şir, cu speranţa în suflete, că doar, doar o fi ceva.De atunci şi până acum am văzut cu toţii ce-a fost.Iarna am petrecut-o tare greu. Frig peste tot. Foc se făceade către plantoanele de pe coridor. Sobele aveau uşa afară. Neîncălzeam unii de la alţii. Vara, în schimb, era o zăpuşealănemaipomenită. Geamul nu ajungea petru aerisire.Tot aici cu mine a fost şi Martin Copăceanu-Rică. Zăceabolnav pe pătura zdrenţuită de vreme. Stăteam lângă el. Febraera mare şi-l epuiza. Nu ştia ce să mai facă. La anchetă l-audezbrăcat la pielea goală şi l-au bătut. Atunci a răcit, făcândmeningită. Mereu îmi spunea:— “Domnu profesor, eu nu mai scap. Am să mor.”— “Lasă, nea Martine, că ai să scapi de boală şi o sămergem şi acasă” — îl încurajam eu. “Roagă-te la Dumnezeusă-ţi ajute. Sigur ai să scapi.”— “Eu nu mai scap de aici. Am să mor. Nu mai pot dedurere de cap.”112