Atanasie Berzescu - Despre demnitate

greşi niciodată. Vei merge pe drumul cel drept şi curat. Între noidoi există această comuniune, unitate de vederi.”Nu voi uita niciodată acest sfat al celui mai bun prieten almeu. Deşi am scris mult despre el, în multe articole, totuşi atâteasunt pe care nu le-am scris şi nici povestit cuiva, n-am făcut-o.A fost un om deosebit. Atât de deosebit încât a creat o unicitate,nu numai în lupta de rezistenţă a neamului românesc, dar şi caom de ştiinţă. Pe unde a trecut, a lăsat urme, a marcat lumea.După ce a venit din Rusia, în decembrie 1955, a fost dusla Gherla, unde a mai stat încă doi ani, tot fără condamnare, dealtfel cum a stat şi-n Rusia, la Polul Nord, la Verhoiansk, polulfrigului, şi la Vorkuta, mai bine de 10 ani, tot timpul urmărit şichinuit de securitate. În decembrie 1957 se eliberează de laGherla şi vine la Lăteşti cu domiciliul obligatoriu. Ca şi mine,este primit de un om în casa lui. Era peste drum de d-l Moise.Foarte des ne vedeam unul pe altul. Nu-l cunoscusem până acumpersonal. Ştiam despre el multe de la părintele Mitoiu. Îi fuseseprofesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. După nume, îlcunoşteam foarte bine, aş putea spune.Afară era frig, frig şi zăpadă mare, ne făcea să ne gândimtot mai mult la felul cum ne vom împotrivi Crivăţului. Soţia şipărinţii veniseră la mine. Într-o după masă, eu şi cu soţia meaaduceam un coş mare cu paie pentru încălzit soba în camera încare stăteam. Cum vom fi arătat noi la faţă nu ştiu, dar tocmaiatunci Ion V. Georgescu trecea prin faţa noastră spre casa lui.Bucuros şi cu multă dezinvoltură, ni se adresează:— “Hei, tinerii, tinerii trec voioşi şi fericiţi, pregătindu-sede noapte.”Luat prin surprindere, m-am îmbujorat la faţă, cred eu, iarsoţia mea, cum era blondă, s-a îmbujorat şi mai tare. Jucăuşă,lumina ochilor îi scăldase toată faţa.241