Atanasie Berzescu - Despre demnitate

vai de el. Ei trei erau locatarii celulei 309 de la vestitul Celularal Aiudului. Am mai venit şi eu, alt prăpădit, să sporesc numărulla patru. De-abia încăpeam pe prici. Locul meu era întregeneralul Arbore şi Turcu. Fiind cel mai prăpădit, mă primiserăla mijloc. Pe prici, nişte rogojini tocite de vreme şi de bietelenoastre oase osândite erau singurul aşternut al nostru în vremede iarnă şi fără căldură în celulă. Ţevile de calorifer erau maimult reci decât calde. Drept învelitoare aveam nişte pături roaseşi ele ca bietele rogojini şi cu mai multe găuri. Asta ca să ştimcă ne puteam încălzi acoperindu-ne cu ele. Stăteam mai mult peprici, cu pătura în spate.Străin printre ei, colegii mei de la 309, gândul îmi zburala cei pe care i-am lăsat în secţia a II-a, timişorenii mei. Acum,departe de ei, parcă-i vedeam mai bine pe fiecare în parte. Maimult, îmi amintesc de ing. Ion Constantin, stând pe priciul dejos, în mijlocul nostru, şi povestindu-ne. Era cunoscut de toţi,mai ales de grupul de ingineri din Politehnica Timişoara,asistenţi şi profesori universitari. De multe ori, cu durere însuflet, dar în lumina adevărului, ne punea la curent cu multegreşeli întâmplate în Banat, însă în acelaşi timp scotea înevidenţă şi lucrurile bune. De la el am aflat o mulţime de lucruriîntâmplate în organizarea rezistenţei din Banat. Cu spirit critic,îşi asuma multe din greşelile făcute de noi toţi, necunoscândîndeaproape inamicul din faţă - comunismul. Parcă şi acum îlaud cum ne spunea, revoltat că noi nu ne dăm seama, că toţicomuniştii, comunismul mai bine zis, nu renunţă la ţelul lorfinal, ori de câte ori ar fi înfrânţi. O iau de la capăt cu lupta lor.Încă mai mult, chiar dacă nu reuşesc să obţină o victorie într-ogeneraţie, o predau la cei ce vin după ei. Era convins şi conştientde diavolismul din ei şi de voinţa fermă de a câştiga teren.132