Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Pentru stabilirea acestui proces au fost stabilite trei etape: I – Etapa finalizării
înlocuirilor de bază (2005 – 2007); II – Etapa integrării operaţionale în NATO şi în
UE (2008 – 2015); III – Etapa integrării complete în NATO şi în UE (2016 – 2025),
care au asigurat/vor asigura îndeplinirea obiectivelor transformării pe termen scurt, pe
termen mediu şi lung. Etapa a doua, în plină derulare, are ca principale obiective:
continuarea operaţionalizării structurilor destinate NATO şi UE; finalizarea
restructurării componentei logistice la nivel strategic şi operativ; realizarea
achiziţiilor de echipamente moderne şi a programelor necesare de înzestrare;
reorganizarea învăţământului militar; evaluarea corectă, sistemică şi structurală a
forţelor armate naţionale în cadrul NATO şi al UE şi fundamentarea rezoluţiilor de
corecţie şi remediere a legilor, proceselor, programelor şi planurilor în derulare.
Transformarea militară este un proces continuu de creştere şi integrare de noi
noţiuni, strategii, doctrine şi competenţe cu scopul de a creşte eficienţa şi nivelul de
interoperabilitate a structurilor de forţe şi de adaptare la noul sistem de securitate, aflat în
permanentă schimbare, care pune accent pe necesitatea de reevaluare a sistemului
militar ca principal izvor de credibilitate. Aceasta impune schimbări la nivelul legilor şi
doctrinelor, organizării şi compunerii forţelor, capabilităţilor, lucrului în domeniul
instruirii, educaţiei şi al achiziţiilor, managementului sistemului de personal şi al
eşalonării pe bază de proiecte, care devin cele mai importante domenii de realizare a
transformării. Tipurile de structuri militare trebuie să se înscrie în cele trei principale
priorităţi: capacitatea de dislocare, interoperabilitatea şi sustenabilitatea.
Specialiştii militari occidentali au definit interoperabilitatea ca fiind capacitatea
unor sisteme/entităţi de a asigura/accepta servicii către/de la alte sisteme/entităţi în
vederea utilizării acestora pentru o cooperare eficientă.
În domeniul C4I, interoperabilitatea reprezintă capacitatea sistemelor sau
echipamentelor din structură de a se interconecta direct şi în combinaţii eficiente.
Interoperabilitatea se realizează, în primul rând, prin întrebuinţarea de echipamente şi
sisteme cu performanţe apropiate/comune. Elementele necesare pe care se bazează
interoperabilitatea sunt în principiu: compatibilitatea, standardizarea, nivelul de legătură.
Compatibilitatea este dată de capacitatea a două sau mai multe elemente/
componente ale unui sistem de a exista şi lucra în acelaşi mediu, fără interferenţe
reciproce. Prin compatibilitate, elementele organizatorice care compun o structură
(efective, tehnică, armament, comunicaţii etc.), trebuie să fie organizate după
standarde, principii, proceduri apropiate sau similare şi care folosesc elemente de
compatibilitate, în primul rând sistemele informatice, pentru ca eficienţa acţiunilor
comune să fie optimă. Compatibilitatea electromagnetică se ia în considerare de la
primele etape ale proiectării şi pe întreaga durata a dezvoltării, testării, evaluării şi
utilizării operaţionale a tuturor sistemelor. O cerinţă esenţială a creşterii eficienţei şi
eficacităţii managementului informaţiei pentru apărare la nivel strategic o reprezintă
realizarea deplinei compatibilităţi între sistemele informaţionale ale componentelor
operaţionale ca subsisteme ale sistemului informaţional strategic întrunit. Această
caracteristică trebuie urmărită a se realiza atât în plan structural, cât şi metodologic
pentru a permite o rapidă şi eficientă relaţionare pe verticală şi orizontală, respectiv un
flux oportun şi complet de date şi informaţii, având la bază o concepţie unitară şi un set
101