Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Programul nuclear al Iranului a fost lansat în 1950, cu ajutorul Statelor Unite,
ca parte a programului intitulat „Atomi pentru Pace” 7 . Participarea Statelor Unite şi
guvernelor din Europa de Vest la dezvoltarea programului nuclear al Iranului a
continuat până la revoluţia din 1979 din Iran. Ulterior acestui moment, guvernul
iranian a abandonat temporar unele elemente ale programului, după care a continuat
dezvoltarea acestuia fără asistenţă din Occident. Programul nuclear iranian a inclus
mai multe site-uri de cercetare, două mine de uraniu, un reactor de cercetare şi
instalaţiile de procesare a uraniului (trei facilităţi de îmbogăţire a uraniului).
Primul reactor nuclear din cadrul centralei nucleare de la Bushehr, construit cu
sprijinul unor companii ruse, a fost dat în folosinţă în septembrie 2011. După aceasta,
autorităţile de la Teheran au anunţat că se află în lucru o altă centrală nucleară, de 360
MW şi că vor continua programul de construire a unor noi centrale nucleare de putere
medie.
În toată această perioadă, Statele Unite şi Israelul au adus acuzaţii regimului de
la Teheran că utilizează tehnologii duale în scopul realizării de armament nuclear.
Urmarea unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA), în
noiembrie 2011, Iran a fost acuzat pentru desfăşurarea unor cercetări şi experimente
în scopul dezvoltării capacităţilor de producţie a unor arme nucleare 8 .
Controversele asupra programului nuclear iranian au la bază lipsa de
transparenţă din partea autorităţilor acestui stat de a raporta către IAEA date relevante
cu privire la procesul de îmbogăţire a uraniului. Uraniul îmbogăţit poate fi utilizat
drept combustibil pentru centralele nucleare sau pentru arme nucleare (în cel de-al
doilea caz, cu un nivel de îmbogăţire superior). Iran susţine că dezvoltă facilităţi
nucleare în scopuri paşnice, iar gradul de îmbogăţire a uraniului de sub 5% este
relevant pentru utilizarea acestuia drept combustibil pentru centralele nucleare.
Dosarul Iranian continuă să rămână o problemă controversată la nivel mondial
ce poate oricând să genereze un conflict pe plan regional, cu conotaţii majore la
adresa mediului de securitate internaţional.
2.4. Violenţa etnică şi religioasă
Recrudescenţa fenomenelor etnice şi religioase nu este exclusiv un efect al
globalizării. Ea are multiple conotaţii istorice, culturale şi economice. Spre deosebire
de mişcările etnice, mişcările religioase extremiste tind să aibă caracter universal,
considerând că opiniile pe care le exprimă trebuie să fie însuşite de toţi credincioşii
propriei religii. Există tendinţa de a crea o motivaţie transfrontalieră, transferând
astfel propria opinie despre legitimitate din sfera ideatică spre motivaţia unor acţiuni
politice. Aceste mişcări extremiste au caracter exclusivist şi resping orice opţiuni
7
În anul 1950, Statele Unite au lansat programul "Atomi pentru Pace", program care a furnizat
echipamentele şi informaţii pentru şcoli, spitale şi instituţii de cercetare, în Statele Unite şi în
întreaga lume. Primele reactoare nucleare din Iran şi Pakistan au fost construite în cadrul acestui
program.
8
Raportul directorului general al AIEA „Punerea în aplicare a garanţiilor Acordului de
neproliferare nucleară, precum şi a unor dispoziţii relevante ale rezoluţiilor Consiliului de
Securitate referitoare la Republica Islamică Iran”, postat pe: http://www.isisonline.org/uploads/isis-reports/documents/IAEA_Iran_8Nov2011.pdf,
accesat la 20.05.2012.
138