Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

suprimată) 14 . În această logică, dreptul comunitar nu poate fi incompatibil cu
cel naţional.
Supremaţia dreptului comunitar este progresivă, pe măsura transferului de
competenţe de la state la Uniune (Caseta 1). Dreptul Uniunii Europene şi dreptul
intern al diferitelor state membre apar ca sisteme autonome şi distincte, chiar dacă
sunt condiţionate de repartizarea competenţelor stabilită şi garantată de Tratate.
Caseta 1
Supremaţia dreptului comunitar
Relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional nu se bazează doar pe
principiul ierarhiei, ci şi pe cel al competenţelor. Aşa stau lucrurile cel puţin în
doctrină, în practică funcţionând însă diferit, deoarece nu apar cu claritate
repartizate competenţele între Uniunea Europeană şi Statele membre; deciziile
adoptate de instituţiile comunitare trebuie dezvoltate în conformitate cu ordinea
juridica naţională (ex. directivele europene). Deciziile adoptate de către instituţiile
comunitare se pun în practică prin administraţiile naţionale, conform ordinii lor
juridice; acquis-ul comunitar se pune în aplicare în interiorul fiecărui stat membru
prin norme naţionale de aplicare a acestuia. În practică, relaţiile dintre dreptul
comunitar şi cel naţional se bazează, în principal, pe principiul competentei, deşi ar
trebui să se bazeze şi pe cel al ierarhiei. Instituţia comunitară căreia îi revine
aplicarea dreptului comunitar este Comisia, iar Consiliul este instituţia care adoptă
actele normative ce dezvoltă dreptul primar 15 .
Inexistenţa unei administraţii comunitare teritoriale, deşi există una centrală,
face să se recurgă la aplicarea indirectă a dreptului comunitar de către
administraţiile naţionale. Când aplicarea dreptului comunitar corespunde
administraţiilor naţionale, principiul este acela că acestea îl aplică prin instituţiile
proprii în acord cu normele lor procedurale. Acesta este principiul „autonomiei
instituţionale şi procedurale”. Neexistând un drept propriu de procedură, dreptul
comunitar se aplică în fiecare stat după propriile norme procedurale. Acest aspect
poate da naştere la paradoxuri, mai precis ca un drept comunitar omogen să aibă
14
În cazul unei contradicţii între dreptul comunitar şi vreun articol din Constituţiile statelor
membre, dreptul comunitar va fi suveran faţă de cel naţional, conform Sentinţei 6(64)(29) a TJCE
din 15 iulie 1964. Pentru a evita astfel de probleme, prin declaraţia Comisiei europene,
Parlamentului european din 1977 şi declaraţia Şefilor de stat şi de guverne a statelor membre din
1978, se recunoaşte că nivelul de protecţie a drepturilor fundamentale pe care îl acordă dreptul
comunitar nu poate fi inferior celui pe care îl acordă constituţia statelor membre.
15
În acest sens, art. 145 şi 155 TCE arată: „Consiliul va atribui Comisiei competenţa de a executa
normele pe care le stabileşte”. „UE respectă egalitatea statelor membre în faţa tratatelor precum şi
identitatea naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în
ceea ce priveşte autonomia locală şi regională”. Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE), în
versiunea sa consolidată, Tratatul de la Lisabona, afirmă principiul potrivit căruia „Uniunea
Europeană se angajează să respecte autonomia locală şi regională în calitate de element de
identitate naţională a Statelor membre”.
378