Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

statale şi/sau economice. Acumularea de resurse stă la baza oricărui proces economic,
este indispensabilă pentru întreţinerea circuitului economic într-un sistem dat şi
presupune stabilirea unor relaţii de interdependenţă între entitatea sursă şi
consumator.
Decalajele economice semnificative între state sunt de natură a genera în
rândul ţărilor sărace poziţii contrare globalizării, proces care este perceput ca
gravitând în jurul exploatării săracilor de către bogaţi. De altfel, globalizarea va
împarte statele în două categorii: învingători şi învinşi.
Divergenţele istorice între state, de regulă riverane, precum şi exprimarea
exacerbată a identităţii culturale şi naţionale, precum şi a suveranităţii statale
generează la nivel naţional, în rândul populaţiei şi al decidenţilor, o percepţie eronată
asupra calităţii şi a intereselor manifestate de potenţiali parteneri de cooperare. De
multe ori cooperarea, ca palier al globalizării, între diverşi subiecţi de drept
internaţional nu s-a putut materializa ori nu a depăşit un nivel incipient din cauza
prejudecăţilor subiective manifestate în relaţiile stabilite şi care au determinat în locul
unei deschideri internaţionale dezirabile, introvertirea.
Teama de reacţiile în lanţ generate de anumite intervenţii punctuale în ţesătura
de relaţii globale a indus o anumită rezervă actorilor cu manifestare mondială care au
căutat, întotdeauna, să prevadă cele mai insignifiante efecte ale propriilor acţiuni
înainte de a materializa orice iniţiativă. Analiza efectuată în context global implică
costuri importante de timp iar rezultatele sale pot determina modificări conceptuale
ale oricărei iniţiative sau chiar împiedicarea acesteia.
Regionalizarea poate fi definită ca o modalitate prin care statele, ca urmare a
dimensiunilor sau capacităţilor relativ reduse, se pot asocia în vederea depăşirii
dificultăţilor întâmpinate pe plan mondial. Aceasta poate reprezenta, totodată, atât un
instrument de protecţie împotriva efectelor nedorite ale globalizării cât şi o etapă a
devenirii acesteia. Astfel, unii autori consideră că politica Uniunii Europene nu este
suficient de deschisă spre globalizare „cu excepţia primului-ministru englez,
conducătorii europeni nu au argumentat public că interesele europene sunt nesigure
într-o lume nesigură sau că Europa ar trebui să globalizeze responsabilităţile de
securitate într-o eră a globalizării” 5 .
În context, putem aprecia că modelul contemporan de regionalizare este
constituit de entitatea sui generis numită Uniunea Europeană.
Elementele care favorizează globalizarea sunt: consolidarea pieţei economice
globale, accentuarea interdependenţei economice, dezvoltarea fulminantă a
tehnologiilor şi a comunicaţiilor, libera circulaţia a bunurilor, serviciilor, capitalurilor
şi persoanelor, existenţa şi activitatea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie proglobalizare
sau integrantă (ex. Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană,
Organizaţia Mondială a Comerţului), precum şi abordarea integrată a problemelor
globale în vederea realizării efectului de sinergie.
5
David C. GOMPERT, What does America want of Europe în Shift or Rift – Assesing UE-EU
relations after Iraq, European Union Institute for Security Studies, Ed. Gustav Lindstrom -
Transatlantic Book, Paris, 2003, p. 50.
258