Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

epoca post Război Rece că „Lumea urmează să aibă mai multe puteri, iar printre
acestea se va număra şi Iranul” 9 . Acest tip de declaraţie, dar mai ales unele venite în
ultimele decenii din partea unor reprezentanţi ai puterii de la Teheran, pot fi
interpretate ca făcând parte dintr-o strategie pe terme lung a Iranului de a deveni stat
lider în regiunea Orientului Mijlociu. Dacă avem în vedere evenimentele majore
petrecute de mai bine de un an şi jumătate în cadrul Primăverii Arabe, în Orientul
Mijlociu şi Africa de Nord, trebuie să remarcăm faptul că modificarea situaţiei
geopolitice la nivelul acestor două regiuni a determinat ca principalii actori
extraregionali – SUA, Federaţia Rusă, China, cele mai puternice state de pe
continentul european, UE - să-şi sporească influenţa, cu scopul „resetării”, cât mai
avantajos cu putinţă, a relaţiilor cu statele arabe care au răsturnat regimurile
autocratice şi intensificării cooperării cu statele arabe care deţin cele mai importante
rezerve de hidrocarburi.
Îngrijorarea privind dezvoltarea de către Iran a unui program nuclear în scopuri
militare a fost remarcată în textul declaraţiei finale a Summitului NATO de la
Chicago: „Împărtăşim serioasa îngrijorare a Consiliului de Securitate al Organizaţiei
Naţiunilor Unite privind programul nuclear al Iranului şi facem apel la Iran să
respecte pe deplin toate obligaţiile internaţionale, inclusiv toate rezoluţiile relevante
ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului
Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Facem apel la Iran,
în continuare, să coopereze cu comunitatea internaţională pentru a promova
încrederea în natura exclusiv paşnică a programului său nuclear, în conformitate cu
obligaţiile sale din tratatele internaţionale” 10 . Este clar faptul că analizând din
perspectiva realismului politic, problema dosarului nuclear iranian s-a transformat, în
primul rând, într-o dispută între principalii actori extraregionali din Orientul Mijlociu
care au interese divergente cu privire la menţinerea actualului echilibru de putere în
plan regional, ceea ce echivalează cu poziţionarea acestora, din punct de vedere
politic, în raport cu cele mai bogate state din regiune din punct de vedere al resurselor
de hidrocarburi.
În afara puternicilor actori extraregionali, problema posibilei înarmări a
Iranului cu arma nucleară a început să preocupe tot mai mult statele din regiunea
Golfului, îngrijorate de posibilitatea modificării balanţei de putere în plan regional,
ceea ce ar însemna o schimbare fundamentală a situaţiei de securitate în această arie
geopolitică. Referindu-se la raţionamentul care stă la baza acţiunii unei mari puteri
pentru a-şi conserva sau amplifica influenţa într-o arie geopolitică John J.
Mearsheimer afirma: „O mare putere nu va căuta doar să obţină puterea pe seama
altor state, ci încercă şi să combată rivalii hotărâţi să câştige puterea ei. Astfel, o mare
putere va apăra balanţa de putere atunci când schimbările ce se întrevăd favorizează
un alt stat şi va încerca să submineze această balanţă dacă direcţia schimbării este în
9
Corneliu VLAD, Iranul la rece, Edituta Top Form, Bucureşti, 2011, p.159.
10
Chicago Summit Declaration, http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_87593.htm?
mode=pressrelease, accesat la data de 17.10.2012.
291